Decodare permanenta pentru orice iPhone – riscuri, garantii si Dev Team drept sursa?

Incepand de ieri este isterie generala in ceea ce priveste posibilitatea de a decoda terminale iPhone pe orice retea din lumea aceasta. Se pare ca undeva, cineva a obtinut acces la baza de date a Apple care are listate toate terminalele decodate. Nu se stie din ce motive s-a obtinut abia acum acces la aceasta baza de date avand in vedere ca oamenii stau cu terminalele blocate de luni de zile insa cineva il are si face decodari. Problema e ca nu se stie cat de legale sunt aceste decodari avand in vedere ca se fac fara consimtamantul Apple sau al operatorilor. Se zvoneste ca Apple ar putea recoda terminalele si ca in curand “portita” decodarilor ar putea fi inchisa.

Totusi, cum functioneaza procesul de decodare a unui iPhone? Practic atunci cand faceti un restore calculatorul vostru interogheaza aceasta baza de date trimitand IMEI-ul terminalului vostru la ea. Daca baza de date il afiseaza ca si decodat atunci iTunes introduce o cheie NCK si decodeaza terminalul. Acest proces are loc la fiecare restore, deci o cheie NCK este intotdeauna trimisa terminalului vostru. MuscleNerd a spus ca teoretic s-ar putea face un program care ar salva aceasta cheie NCK(unica) pentru terminalul vostru si in cazul in care Apple ar decide sa recodeze terminalele voi ati putea face in continuare decodare permanenta cu aceasta cheie NCK.

De ce ar vrea Apple sa recodeze terminalele? Apple mai mult ca sigur nu ar dori acest lucru insa operatorii de telefonie si l-ar dori iar la presiunile acestora Apple ar putea sterge din baza de date toate intrarile facute recent care nu se regasesc in documentele de decodari ale operatorilor de telefonie. Desigur ca o asemenea masura este greu de inchipuit si sansele ca ea sa fie pusa in aplicare sunt foarte mici insa ganditi-va si la acest aspect.

Pe Twitter Dev Team a fost deja acuzata ca ar fi in spatele acestor decodari, ca ar fi decriptat cheia NCK pentru decodarea terminalelor iPhone si ca acum o vinde celor dornici de decodare. Acum eu nu sunt in masura sa comentez acele afirmatii dar probabil sunt false.

Sa punem problema garantiei pentru decodare. Ce se intampla daca tu decodezi un iPhone acum si peste o saptamana/o luna Apple decide sa il recodeze pentru decodare ilegala? Practic nu se intampla nimic, tu ramai cu iPod-ul in mana si banii dati nu ii mai vezi inapoi decat daca te judeci cu persoana care a facut decodarea permanenta.

Nu vreau sa va conving sa nu faceti decodare permanenta pentru terminalele voastre. Preturile sunt destul de mari si unii dintre voi sigur se gandesc de 2 ori inainte sa dea 170$ pentru asa ceva insa va recomand sa fiti prudenti. Luati in calcul faptul ca Apple ar putea fi obligata sa recodeze terminalele avand in vedere amploarea pe care a luat-o acest val de decodari. Niciodata nu a fost atat de mediatizata o solutie de decodare de acest gen si probabil vor exista repercursiuni pentru unii tocmai datorita mediatizarii excesive.