Primul screenshot al meniului About al unui iPhone 5 de 64 GB cu buton virtual?

     Ieri cei de la pocketnow ne aratau o imagine care se presupune ca ar fi fost inregistrata folosind camera de 8 megapixeli a terminalului iPhone 5. Datele EXIF ale imaginii indicau faptul ca ea a fost facuta in campusul Apple din Cupertino si ar fi fost incarcata pe contul Flickr al unui inginer al companiei. Astazi pocketnow ne prezinta ceea ce pare a fi ecranul About al unui iPhone 5 care are o capacitate de stocare de 64 GB si ruleaza iOS 5. Persoana care le-a oferit screenshot-ul sustine ca dispozitivul ar avea un ecran mai mare si ar avea un buton Home virtual, capacitiv, care apare pe ecran cand apasam in partea de jos a dispozitivului. Implementarea unui buton capacitiv ar reprezenta un element de noutate pentru Apple insa eu unul cred ca asa ceva nu se va intampla prea curand.

     Din pacate nu se ofera informatii in legatura cu posibila dimensiune a ecranului insa se presupune ca ar fi vorba despre 4 inch. Desigur ca informatiile oferite ar putea fi false si imaginea de mai sus ar putea fi pur si simplu modificata, lucru care poate fi facut extrem de usor. Deocamdata nici o poza a posibilului nou terminal nu a fost publicata pe internet deci nu ne ramane decat sa asteptam sa vedem ce va prezenta Apple in cadrul conferintei pe care urmeaza sa o tina in cursul acestei luni.

UPDATE: Cei de la pocketnow sustin ca imaginea este falsa.