iPhone 5S – bateria de capacitate mai mare, dual flash LED, noi componente si o unitate asamblata sunt prezentate in imagini

  Dupa placa de baza si ecranul care se presupune ca ar urma sa ajunga in iPhone 5S, iata ca astazi vedem pentru prima oara structura componentelor interne ale terminalului, cateva dintre componentele viitorului dispozitiv, incluzand aici si bateria sa.  Placa de baza din poza are o forma similara cu cea a componentei prezentate zilele trecute, chip-ul montata in ea nu are marcajul specific unei componente de acest gen, insa in baza datei inscriptionate pe el, se pare ca a fost fabricat undeva in luna octombrie a anului trecut, deci e destul de greu de crezut ca vorbim despre viitorul chip A7 pe care toata lumea il asteapta, componenta fiind mult mai probabil un chip A6.

  Bateria are o serie de cod mai noua decat cea existenta in terminalele iPhone 5 si are o capacitate mai mare, 5.92 Whr, fata de 5.45 Whr cat are iPhone 5, insa nu putem sti cata energie poate ea stoca in comparatie cu bateria actualului terminal. Trecand la poza de mai sus, observam ca locasul flash LED-ului pare sa aiba o forma usor diferita fata de cea din iPhone 5 si am putea vorbi despre implementarea unui dual-flash LED, chiar daca imaginea nu este destul de clara. La final carcasa ne spune ca este conceputa pentru un prototip care nu a trecut inca prin verificarile agentiilor de telecomunicatii din SUA, un lucru normal pentru un dispozitiv ce se afla la luni distanta de lansare.

  Ca sa fiu sincer, implementarea unei baterii de capacitate mai mare in iPhone 5S este singurul lucru care ma incanta, insa ramane de vazut cat va conta acest lucru in final.