iPhone 6 cu ecran de 5.5 inch vs iPhone 5S – comparatie detaliata

  Ieri au aparut primele detalii despre dimensiunile iPhone 6 cu ecran de 5.5 inch, o carcasa a viitorului terminal aparand intr-o serie de imagini publicate pe internet. Continuand povestea, astazi vedem o macheta rudimentara a iPhone 6 cu ecran de 5.5 inch, ea fiind prezentata in comapratie cu terminalul iPhone 5S pentru a ne face o idee in legatura cu ceea ce va presupune aceasta schimbare.

  Aceasta macheta a iPhone 6 cu ecran de 5.5 inch a fost facuta folosind o imprimanta 3D in baza schitelor preluate dintr-o fabrica Foxconn, deci viitorul terminal ar trebui sa arate aproximativ la fel. Aceasta macheta are 157 mm inaltime, 78mm lungime si 6.7mm grosime, dimensiunile sale fiind deocamdata doar teoretice pentru ca schitele pot fi oricand usor modificate.

  Desi deocamdata nu stim 100% sigur cand va fi lansat acest terminal pe piata, Apple a confirmat indirect faptul ca iPhone 6 cu ecran de 4.7 inch va fi lansat in luna septembrie. In baza informatiilor aparute pana acum pe internet se pare ca iPhone 6 cu ecran de 5.5 inch nu va fi disponibil in aceeasi perioada din cauza problemelor in ceea ce priveste fabricarea componentelor, asa ca ramane sa vedem cand va decide Apple sa il aduca pe piata.