Rumænien og en mulig Apple Store

  De ani de zile apar zvonuri care dau drept sigura lansarea unui Apple Store in Rumænien, insa an dupa an Apple isi concentreaza atentia pe alte piete, mult mai importante. Stiu ca multi dintre voi si-ar dori sa avem un Apple Store deschis in tara noastra si va asigur ca acest lucru se va intampla la un moment dat sau altul, insa probabil multi dintre voi vor fi batrani cand vom ajunge in acest punct. Motive pentru amanarea deschiderii unui Apple Store in Romania pot fi gasite cu usurinta, insa dintre ele exista unul singur si extrem de important care tine Apple departe, veniturile mici.

  Desi in Romania exista foarte multe iDevice-uri si un numar mic spre mediu de Mac-uri, deocamdata tara noastra nu vinde indeajuns de multe produse Apple pentru a merita atentia celor din Cupertino. Daca stam si ne gandim ca tari precum Brazilia sau Turcia au abia acum parte de un Apple Store fizic, desi au o populatie mult mai mare decat ce a Romaniei, mult mai multi turisti si mult mai multi bani disponibili pentru asemenea achizitii, veti realiza usor ca asteptarea noastra va continua pentru mult timp de acum incolo.

  Desi vecinii nostri unguri au un Apple Store Online de aproape 2 ani de zile, ei nu au deocamdata un Apple Store fizic, insa probabil nu va trece mult timp pana cand il vor avea. Deschiderea acelui Apple Store Online a marcat primul pas spre deschiderea unui magazin fizic si in Romania se va intampla acelasi lucru in cativa ani. Pe masura ce vanzarile de iDevice/Mac-uri vor creste, si ele cresc de la an la an, Apple va deschide la un moment dat un magazin online si va ucide practic resellerii locali, insa totul va fi foarte atent calculat.

  Daca ar fi sa ghicesc, as spune ca vor trece minim 2 – 5 ani pana cand vom avea un Apple Store Online in tara noastra si inca pe atat pentru a vedea un magazin fizic, insa poate gresesc si Apple ne va acorda mai multa atentie mai curand.