Telefoni. La tendenza davvero STUPIDA del 2019

Telefoanele anului 2019 vor fi lansate sub semnul unui trend foarte stupid, iar asta pentru ca producatorii sunt in lipsa de idei, si pregatesc schimbari proaste.

Telefoni 2019

Telefoane. Anul 2019 e “chiar dupa colt”, cum spun americanii, insa inainte de a lasa in urma 2018 vedem ceea ce va marca industria smartphone in cursul anului viitor, iar asta pentru ca o schimbare mare este pregatita. Mai jos puteti vedea Vivo NEX 2, urmatoarea versiune a telefoanelor premium din seria NEX, iar spre deosebire de prima serie, aceasta nu va avea camera frontala, ci va avea un ecran secundar in carcasa, pentru a face selfie-uri.

Telefoane. Practic, pentru a putea avea o carcasa cu ecran fara margini, aproape, Vivo a decis sa implementeze un al doilea ecran in telefon, altfel oamenii nu si-ar mai putea face selfie-uri, iar multi n-ar mai cumpara telefoanele. Ca sa fiu complet sincer, nu stiu cine s-a gandit ca pentru a avea un telefon cu ecran fara margini si decupaje e nevoie de implementarea unui al doilea ecran, in loc de a ascunde camera sub ecran, sau de a merge in continuare pe solutii cu camera scoasa din lateralul carcasei.

Telefoni. La tendenza davvero STUPIDA del 2019

Telefoane. Chinezii au incercat sa fie inventivi in 2018, iar dupa ideea de a avea un slider care sa ridice carcasa pentru a activa camera frontala, niste “genii” s-au gandit ca doua ecrane intr-un smartphone sunt o idee excelenta. Nu ma intelegeti gresit, imi place sa vad telefoane care au ecrane cu margini aproape inexistente, nu-mi plac deloc decupajele si perforatiile din ecrane, dar cred ca solutia aceasta din Vivo NEX 2 este una dintre cele mai stupide posibile.

Telefoane. Din fericire, companii ca Apple, sau Samsung, nu vor alege solutii stupide, de acest gen, insa unii producatori o fac, pentru ca mai mult nu pot, pentru ca nu mai au ce copia de la marii producatori in acest moment. Fara a putea copia ceva de la “cei mari”, cei mici aleg sa “aduca la viata” solutiile stupide din diverse concepte, sau din brvete de inventie inregistrate de “cei mari” doar ca sa le aiba, dar care n-au vreo utilitate reala.

Voi ce parere aveti despre acest trend ?