X

eMAG.ro a fost cumparat de Naspers intr-o tranzactie ce valoreaza 100 de milioane de euro

  eMAG.ro, probabil cel mai mare magazin online din Romania, a fost achizitionat de catre grupul media sud-african Naspers intr-o tranzactie ce valoreaza 100 de milioane de euro. Sud-africanii au achizitionat pachetul majoritar de actiuni de la Asesoft si o parte dintre actiunile celorlalti asociati, iar acum detine controlul asupra intregului magazin. Naspers este un grup media cu o cifra de afaceri anuala de aproximativ 5 miliarde de dolari, deci ar ela dispozitie resurse suficiente pentru a investi in evolutia eMAG

.

Gigantul media sud-african Naspers, cu o cifră de afaceri globală de peste 5 miliarde dolari, a cumpărat pentru suma de circa 100 milioane euro pachetul de acţiuni majoritar la cel mai mare magazin online românesc, eMAG, conform unor surse din piaţă. Nici cumpărătorul, nici vânzătorul nu au făcut comentarii despre tranzacţie până la acest moment.

Conform informaţiilor din piaţă, Naspers a cumpărat tot pachetul de acţiuni pe care omul de afaceri Sebastian Ghiţă îl deţinea la eMAG, precum şi, proporţional, o parte din acţiunile celorlalţi doi acţionari, Iulian Stanciu şi Radu Apostolescu. Conform ultimelor date disponibile, Radu Apostolescu avea 16,33%, Asesoft Web (Sebastian Ghiţă şi Iulian Stanciu) avea 3%, iar Asesoft Distribution (jumătate Iulian Stanciu, jumătate Sebastian Ghiţă) avea 80,67% din acţiunile eMAG.

UPDATE: Iata si comunicatul de presa oficial al eMAG.

Naspers investeşte în eMAG

Bucureşti, 30 iulie 2012 – Grupul Naspers, unul dintre cei mai mari jucători globali din online investește în eMAG, cea mai mare companie din România şi Europa de Est pe piaţa de comerţ online. Astfel, Naspers va deține 70% din acțiunile companiei eMAG, Iulian Stanciu 21,6% iar Radu Apostolescu va păstra 8,4% din acțiuni. Intrarea grupului Naspers în acționariat a fost determinată de poziția eMAG în retail-ul regional, intenția grupului fiind capitalizarea know how-ul companiei locale pentru expansiunea grupului in regiune.

Iulian Stanciu va asigura managementul companiei în calitate de Director General eMAG, în vreme ce Radu Apostolescu va ocupa poziția de Director de Dezvoltare.

eMAG se va extinde pe principalele pieţe din Estul Europei. Un prim pas va fi făcut anul acesta prin intrarea în Bulgaria, urmând ca în scurt timp să se demareze noi operațiuni pe alte piețe mari din regiune.

Grupul Naspers este unul dintre cei mai mari jucători online din Asia, America de Sud, Africa, Rusia şi Europa Centrală. Compania înregistrează o cifră de afaceri de 5,3 miliarde USD în ultimul an financiar  și este evaluată la Johannesburg Stock Exchange la 21,6 miliarde USD. În China şi Rusia grupul Naspers deţine cele mai accesate platformele online: Tencent (cu peste 800 de milioane de utilizatori înregistrați) şi Mail.ru (care atrage peste 70% din traficul de internet din Rusia). La nivel local Naspers deţine PayU România, platformele online autovit.ro, mercador.ro, compari.ro şi este unul dintre acţionarii Fashion Days.

Naspers este interesat de construirea unui parteneriat pe termen lung cu eMAG și actuala sa echipă de management. Cristina Berta, Head of M&A Naspers Europe, a declarat: “Suntem încântați să demarăm lucrul alături de echipa de la eMAG. Prin rezultatele și realizările pe care le-au avut până în prezent, eMAG s-a dovedit a fi un adevărat lider în inovație și implementare de comerț online. Suntem nerăbdători să lucrăm împreună în anii ce vor urma pentru dezvoltarea și extinderea operațiunilor pe piața de online din regiune”.

eMAG a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 145 mil EUR, echipa companiei numărând în prezent peste 450 de membri. Retailer-ul deține un portofoliu de peste 60.000 produse, dezvoltate de 400 de branduri internaționale.

„Pentru mine poate cea mai importantă componentă a tranzacției este recunoașterea valorii companiei și a rezultatelor echipei pe care am construit-o în toți acești ani. Am demonstrat că în România antreprenoriatul funcționează, că poți dezvolta o afacere solidă, suficient de puternică pentru a determina un gigant global în domeniul IT să te transforme în vârful de lance pentru dezvoltarea grupului în regiune. Este de fapt un pas important pentru industria locală și un semnal că jucătorii români pot fi atrăgători pentru marii investitori internaționali”, declară Iulian Stanciu, Director General eMAG. 

„Acum 11 ani plecam la drum pe o piață inexistentă și adaptam un model de comerț ce părea rupt din filme pentru România. Fără planuri clare și fără să știm unde vom ajunge. După toți acești ani, unul dintre giganții online mondiali vine în Romania și vrea să continue și să replice în regiune toate planurile noastre. Mai are cineva îndoieli că visul american se poate trăi la noi acasă?” a declarat Radu Apostolescu, co-fondator eMAG și Director de Dezvoltare.  

Tranzacția va deveni efectivă după primirea acordului de la Consiliul Concurenței. 

This post was last modified on iul. 30, 2012, 6:06 PM 18:06

Disqus Comments Loading...