X

Orange Romania anunta rezultatele financiare pentru S1 2015

Orange Romania a anuntat rezultatele pentru S1 2015, primul semestru al anului in curs, operatorul de telefonie mobila confirmand cresterea in venituri, dar si a numarului de abonati ai serviciilor proprii.

Conform Orange Romania, veniturile pentru T2 2015 sunt in crestere cu 6.4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, consumul de date crescand cu 112%, in timp ce acoperirea 4G a ajuns la 95% din populatia urmana si 67% din populatia totala a Romaniei.

In acelasi timp Orange Romania a anuntat ca Orange TV a continua sa isi creasca numarul de abonati, acesta ajungand in momentul de fata la 221.000, o cifra impresionanta pentru un serviciu de televiziune prin satelit, el fiind totusi mai mic decat cel al RCS & RDS, Telekom sau UPC, deocamdata.

Conform Orange Romania, veniturile totale in T2 2015 au fost de 232.8 milioane de dolari, cu 6.4% mai mari fata de T2 2014, veniturile totale pentru S1 2015 ajungand la 453.9 milioane de dolari, numarul de clienti ai companiei ajungand la 10.205.000.

Consumul de date a crescut cu 112% in S2 2015, insa asta pe fondul triplarii vanzarilor de smartphone-uri 4G, dar si multumita unei cresteri de 4.5 ori a vanzarilor de tablete 4G, acoperirea foarte buna a retelei 4G din tara noastra facand posibila aceasta evolutie.

Detalii suplimentare aveti in comunicatul de presa de mai sus.

Performanță solidă în primul semestru al anului 2015

  • venituri în creștere cu 6.4% în al doilea trimestru al anului față de același trimestru al anului trecut;
  • consumul de date mobile a crescut cu 112% în aceeași perioadă;
  • cea mai extinsă acoperire 4G de 95% din populația urbană și 67% din populația totală a ţării;
  • Orange TV continuă să atragă tot mai mulți clienți, ajungând la peste 221.000 abonați.

Bucureşti, 28 iulie 2015. Grupul Orange anunţă astăzi rezultatele financiare pentru primul semestru al 2015, valabile la 30 iunie.

În prima jumătate a acestui an, Orange România a înregistrat venituri totale de 453,9 milioane de euro, dintre care 232,8 milioane de euro au fost obţinute în al doilea trimestru. Veniturile au înregistrat o creştere de 6,4% faţă de al doilea trimestru al anului 2014 în bază comparabilă. La 30 iunie 2015, compania avea 10.205.000 de clienţi.

Rețeaua 4G numărul 1 în România

În prezent, Orange oferă rețeaua 4G numărul 1 în România. La 30 iunie, 95% din populația urbană și 67% din populația totală a ţării se puteau bucura de acces la serviciile 4G ale Orange, cu cele mai mari viteze de download din România, atât în interiorul cât şi în exteriorul clădirilor, conform testelor dezvoltate de ANCOM.

În trimestrul al doilea, folosirea internetului mobil a continuat să se intensifice. Traficul de date mobile în reţea este cu 112% mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul creșterii vânzării de tablete și de smartphone-uri, precum şi datorită serviciilor 4G, tot mai atractive pentru clienţi. De asemenea, numărul de smartphone-uri compatibile 4G vândute în primul semestru al acestui an a crescut de aproape trei ori comparativ cu perioada similară a  anului trecut, iar numărul de tablete 4G vândute de 4,5 ori. Din totalul de telefoane folosite în rețea unul din două este smartphone, procentul acestora în bază fiind cu 8,6% mai mare comparativ cu același semestru al anului trecut. În mai puţin de un an de la lansarea serviciilor de internet 4G+, portofoliul de smartphone-uri compatibile 4G+ a ajuns la 10 produse.

Noutăţi Orange în primul semestru 2015

În al doilea trimestru al acestui an, Orange a continuat să le aducă noutăţi clienţilor Orange TV: stickul Orange TV, o premieră la nivel de Grup și în România, precum și meciurile din ediția 2015-2016 a Ligii 1 de fotbal, ce pot fi vizionate la Orange TV fără taxe suplimentare de către toți utilizatorii serviciului, prin intermediul canalelor Look TV HD și Look TV Plus HD. Orange TV a continuat aşadar să atragă clienți noi, numărând peste 221.000 de abonați la finalul primului semestru, cu 31.000 mai mulți față de 31 martie 2015. Aplicatia Orange TV Go a inregistrat peste 1 300 000 de descărcari sau actualizări pentru smartphone și tabletă.

Din ce în ce mai mulţi clienţi descoperă şi folosesc serviciile digitale pe care Orange le dezvoltă și care le asigură un acces instant la informaţii, divertisment şi diferite operaţiuni. În urma lansării versiunii noi a aplicației Contul Meu Orange, gradul de folosire a crescut aproape de 4 ori comparativ cu prima jumătate a anului trecut.

Continuând seria campaniilor inovative adresate clienţilor PrePay, Orange a lansat invitația de a susţine împreună liceenii olimpici. O contribuţie de 5% din contravaloarea creditului necesar pentru activarea opţiunilor Orange Star a fost automat direcţionată către un fond de susţinere a elevilor. Acesta a însumat 86 304 euro si a fost suplimentat de Orange până la 100 000 de euro. Fondul va fi distribuit la începerea şcolii către elevii de clasa a IX-a care au obţinut în acest an cel mai mare punctaj la etapa judeţeană a Olimpiadei de matematică.

„Experienţa reală pe care o au clienţii la utilizarea serviciilor şi produselor noastre devine un diferenţiator din ce în ce mai puternic pe piaţă. De-a lungul anilor Orange a câştigat încrederea clienţilor prin serviciile performante şi de încredere pe care le oferă, bazate pe o reţea extinsă şi pe tehnologiile de ultimă generaţie folosite. Şi în perioada următoare, vom investi susţinut prin strategia noastră Essentials2020, pentru a continua să le oferim servicii digitale inovatoare şi conectivitate cu tot ce este esenţial pentru ei, prin intermediul unei experienţe incomparabile.”, a declarat Jean-François Fallacher, CEO Orange România.

This post was last modified on iul. 28, 2015, 9:33 AM 09:33

Disqus Comments Loading...