X

Black Friday 2015 – romanii cheltuiesc cu o treime mai mult decat in 2014

Cu ocazia Black Friday romanii vor cheltui cu o treime mai mult decat in 2014, sau cel putin asta ne spun cei de la Netopia care analizeaza vanzarile online facute de catre magazinele mari sau mici in tara noastra.

Ei sustin ca de Black Friday 2015 bugetul alocat de catre romani pentru achizitii online se va ridica la 460 de lei, cu 120 de lei mai mare fata de cel de 340 de lei inregistrat in cursul anului trecut.

Detalii suplimentare aveti in comunicatul de presa de mai jos, iar cele mai bune reduceri de Black Friday 2015 le gasiti aici.


 

Black Friday 2015: Românii cheltuiesc online cu o treime mai mult față de 2014

București, 19 noiembrie 2015: Bugetul online alocat de români pentru ediţia Black Friday de anul acesta va atinge o medie de 460  lei, cu peste o treime mai mare față de cel de anul trecut, care s-a ridicat la circa 340 lei, estimează NETOPIA mobilPay, liderul plăților digitale din România.

De asemenea, şi suma medie cheltuită de Black Friday se va dubla faţă de media anuală. Astfel, în acest an, tranzacţia medie zilnică a fost de 230 de lei, iar în vinerea reducerilor românii vor cheltui, în medie, 460 lei.

Apetitul consumatorilor pentru preţurile scăzute anunțate deja de retailerii online va impacta și numărul total de plăți digitale realizate pe teritoriul României, acesta urmând să crească cu peste 50%, într-un ritm similar cu cel de anul trecut.

În ceea ce privește dispozitivele de pe care se vor face plățile online de Black Friday, aproximativ o treime vor fi generate de pe tablete și telefoane cu sisteme de operare smart, iar restul de pe desktop-uri și laptop-uri.

”Ecommerce-ul reflectă, poate, cel mai bine evoluția consumului din România. Se simte o stabilitate financiară care îi determină pe români să cumpere. Și chiar dacă o fac în cadrul unui eveniment tradițional, cu reduceri masive, este important că vor cheltui mai mult decât anul trecut și o vor face, din ce în ce mai mult, utilizând cardul în detrimentul rambursului”, declară Antonio Eram, CEO și Fondator NETOPIA mobilPay.

Totodată, anul acesta va fi primul Black Friday din România în care consumatorii pot plăti inclusiv cu Bitcoin produsele comandate, la toți comercianții parteneri NETOPIA mobilPay care au implementat tranzacțiile cu moneda digitală.

Referitor la obiceiul de consum la nivelul orașelor importante din țară, previziunile NETOPIA mobilPay arată că acesta se va menține inclusiv de Black Friday, cu peste jumătate dintre plăţi realizate din București, urmate de cele din Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași și Constanța, fiecare cu o rată între 5% și 3%. Cele mai multe tranzacții vor fi realizate pentru produse IT&C, fashion, cosmetice, home & deco, cărți, dar și pachete turistice sau bilete de avion.

Și anul acesta, ca la fiecare ediție Black Friday, cu foarte multe reduceri anunțate și, implicit, cu un număr ridicat de tranzacții online, reprezentanții NETOPIA mobilPay, alături de parteneri, le recomandă tuturor celor care achită cu cardul, inclusiv comercianților, să se asigure că procesatorii au implementat cel puțin pagina de plată securizată (SSL).

Disqus Comments Loading...