X

iPad Pro 9.7 inch review – cea mai buna tableta de pe piata

iPad Pro 9.7 inch a fost lansata in luna martie de catre compania Apple, iar cu ajutorul celor de la Orange, si in subsidiar al Apple, am reusit sa o testez pentru acest review.

iPad Pro 9.7 inch este succesoarea iPad Air 2 in linia de tablete iPad vandute de catre Apple, actualizarile oferite de catre americani fiind demne de o tableta din seria Pro.

Ecranul

iPad Pro 9.7 inch are un ecran de 9.7 inch cu rezolutie 2048 x 1536 pixeli si 264 pixeli per inch, iar desi la o prima vedere el pare banal, in realitate vorbim despre cel mai bun ecran folosit intr-o tableta lansata vreodata pe piata, Apple reusind sa-si depaseasca performantele cu versiunea initiala a iPad Pro.

Ecranul iPad Pro 9.7 inch a fost gandit pentru a oferi o luminozitate mai mare decat orice alta tableta iPad, dar si pentru a avea o gama de culori mult mai diversificata si mai exacta decat orice alt ecran implementat in vreun iDevice al companiei Apple.

Ecranul iPad Pro 9.7 inch este capabil sa afiseze cele mai exacte culori si cele mai clare imagini dintre toate iDevice-urile vandute de catre Apple, imbunatatirea stratului anti-reflexie si implementarea unui modul de iluminare mai eficient permitand aceste imbunatatiri.

In centrul evolutiei ecranului din iPad sta totusi functia True Tone care este capabila sa modifice in mod dinamic tonalitatea culorilor afisate utilizatorilor astfel incat acestia sa aiba parte de cea mai buna experienta de utilizare a tabletei celor din Cupertino.

People love using iPad everywhere. That’s why the new 9.7‑inch iPad Pro has a True Tone display. It uses advanced four-channel ambient light sensors to automatically adapt the color and intensity of the display to match the light in your environment. Which means reading is more natural and comfortable — almost like looking at a sheet of paper.

Explicand ecranul True Tone, compania Apple spune ca el foloseste senzori de lumina ambientala cu 4 calane pentru a adapta automat culoarea si intensitatea ecranului pentru a le potrivi cu lumina ambientala din locatia in care ne aflam, scopul fiind ca ecranul sa arate culori cat mai naturale care sa oboseasca ochiul cat mai putin.

In folosirea sa am descoperit ca sistemul True Tone este oarecum similar celui Night Shfit, disponibil deasemenea in iPad Pro 9.7 inch, diferenta stand in faptul ca Apple foloseste hardware suplimentar decat in alte produse si un sistem mult mai eficient de adminsitrare al ecranului.

Punand lucrurile in context, atunci cand va veti afla intr-o zona cu lumina puternica, ecranul isi va modifica automat culorile pentru a va afisa imaginile cat mai clar, iar cand va aflati intr-o camera intunecata, luminozitatea si culorile vor fi modificate, astfel incat folosirea tabletei sa nu va deranjeze ochii si sa nu va oboseasca suplimentar.

Functia True Tone si ecranul iPad Pro 9.7 inch sunt doua dintre principalele motive pentru care tableta merita fara discutie cumparata.

Design

iPad Pro 9.7 inch este practic o tableta iPad Pro 12.9 inch, dar mai mica, Apple folosind exact acelasi design precum in tableta de dimensiuni mai mari, el fiind cu mult diferit fata de cel utilizat in predecesoarea iPad Air 2.

iPad Pro 9.7 inch are 240mm inaltime, 169.5mm latime si 6.1mm grosime, fiind cu mult mai subtire decat iPad Pro 12.9 inch, dar si mult mai ingusta, compania Apple reusind sa reduca inclusiv greutatea tabletei la doar 437 grame pentru versiunea Wi-Fi si 444 grame pentru cea 4G.

Marile schimbari implementate de Apple pe pargea de design, in afara dimensiunilor, au legatura cu scoaterea camerei in afara carcasei, precum la iPhone 6S, eliminarea plasticului care acopera antenele, implementarea unui Smart Connector si a celor 4 difuzoare in partile inferioara/superioara.

Per total, iPad Pro 9.7 inch arata mult mai bine decat iPad Air 2 in ceea ce priveste design-ul si este disponibila inclusiv intr-o versiune roz, portabilitatea fiind elementul cheie al sau, greutatea redusa facand-o mult mai usor de purtat oriunde am merge.

Performantele

iPad Pro 9.7 inch functioneaza cu ajutorul unui chip A9X in care regasim un procesor cu doua nuclee tactate la 2.16 GHz, 2 GB RAM, un co-procesor de miscare M9 si o placa grafica PowerVR 7 care vine echipata cu 12 nuclee.

Primul lucru pe care il observi la iPad Pro 9.7 inch cand incepi sa o folosesti este rapiditatea cu care se desfasoara totul, de la simplele aplicatii si pana la navigarea pe internet, chip-ul A9X facandu-si din plin treaba pentru orice este nevoie.

Desi iPad Pro 9.7 inch are doar 2 GB RAM si un procesor tactat la o frecventa cu 100 MHz mai mica decat cele din iPad Pro 12.9 inch, ecranul de rezolutie mai mica necesita resurse mai putine pentru a oferi performante de top, iar acest lucru se observa din plin in timpul folosirii.

iPad Pro 9.7 inch este cea mai rapida tableta a Apple, iar la cele de mai sus adaugam si noule chip-uri NAND flash pentru stocare care sunt capabile sa atinga viteze de citire de pana la 400 MB, deci totul se va realiza aproape instanat atunci cand folositi tableta.

Camera

N-am agreat vreodata ideea de a implementa camere in tablete, insa iPad Pro 9.7 inch beneficiaza de camera principala de 12 megapixeli a iPhone 6S, ce are senzor de dimensiunea 1/3″, pixeli de dimensiunea 1.22µ si ofera posibilitatea de a face filmare 4K, flash LED in doua tonuri, focalizare in doua faze, insa nu are stabilizator optic de imagine precum iPhone 6S Plus.

In mare, camera iPad Pro 9.7 inch va inregistra poze la fel de bune precum iPhone 6S din moment ce ambele produse impart aceeasi camera, ea fiind capabila sa inregistreze si Live Photos la nevoie, deci nu veti simti vreo diferenta in ceea ce le priveste.

Mai exact, pozele pe timp de zi vor fi reusite, insa cele in conditii de luminozitate scazuta nu vor fi chiar atat de grozave, iar acelasi lucru se poate spune si in ceea ce priveste clipurile video inregistrate folosind tableta.

Camera frontala a iPad Pro 9.7 inch are 5 megapixeli, la fel ca in iPhone 6S, si vine cu Retina Flash care permite simularea unui flash LED atunci cand inregistram selfie-uri.

Spre deosebire de iPad Pro 12.9 inch, care beneficiaza de o camera frontala de 1.2 megapixeli, iPad Pro 9.7 inch este capabila sa inregistreze poze mult mai bune cu aceasta camera si sa ofere posibilitatea de a face apeluri FaceTime HD cu orice dispozitiv compatibil.

Autonomia bateriei

 

In interiorul iPad Pro 9.7 inch se regaseste o baterie de 7306 mAh, aceasta fiind capabila sa sustina cele 10 ore de autonomie promise de catre compania Apple, asta desigur in functie de ceea ce faceti voi cu tableta in viata de zi cu zi.

Pentru navigare intensa pe internet folosind o retea mobila 4G sau una Wi-Fi, autonomia bateriei va fi usor mai mica de 10 ore, undeva in jurul valorii de 8 ore, insa in cazul folosirii pentru a asculta muzica sau a reda clipuri video, autonomia va fi mai mare de 10 ore.

Desigur ca pentru jocuri nu trebuie sa va asteptati la o autonomie foarte mare, acelasi lucru fiind valabil si pentru realizarea de apeluri video de lunga durata, folosirea intensa a componentelor principale generand consum mare de energie.

In ceea ce priveste incarcarea, aceasta poate dura intre 3 si 4 ore folosind incarcatorul oferit de catre compania Apple, deci va trebui sa asteptati destul de mult pentru a va putea incarca in totalitate bateria inclusa in acest produs al celor din Cupertino.

4 difuzoare si placerea de a asculta muzica

Una dintre schimbarile importante pe care le aduce iPad Pro 9.7 inch este includerea a patru difuzoare in carcasa sa, sora sa mai mare oferind aceeasi functionalitate si trebuie sa recunosc faptul ca mi-as dori sa am parte de acelasi lucru in iPhone.

Implementand 4 difuzoare in iPad Pro 9.7 inch, Apple ne ofera posibilitatea de a sculta muzica si orice fel de continut audio in format stereo cand tableta este folosita in modul landscape, inclinata, iar experienta de utilizare este cu mult peste orice altceva ofera tabletele iPad anterioare.

Fiecare dintre cele 4 difuzoare este capabil sa redea la fel de bine sunetele, iar luate separat nu sunt grozave, insa impreuna creeaza o experienta noua de a asculta muzica pe iPad, una pe care Apple nu a oferit-o pana in prezent.

Conectivitate

iPad Pro 9.7 inch vine cu suport pentru Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac in dual-band, deci puteti atinge viteze teoretice de transfer de date de pana la 400 – 600 Mbps daca aveti un router suficient de capabil sa le faciliteze, flash NAND-ul din interiorul tabletei nefiind capabil de viteze mai mari.

In ceea ce priveste conectivitatea 4G LTE, iPad Pro 9.7 inch va atinge viteze de peste 100 Mbps in Romania, daca va aflati intr-o zona cu acoperire foarte buna, insa totul depinde de ceea ce ofera operatorul vostru de telefonie mobila intr-o zona sau alta.

Apple Pay, NFC, Smart Connector si Apple Pencil

Tableta iPad Pro 9.7 inch are implementat un chip NFC, insa in ciuda existentei sale, tableta nu este capabila sa faca plati mobile la POS-uri prin Apple Pay, acest sistem de plati fiind folosit doar pentru a autoriza plati facute prin App Store si cam atat.

Desi nu am avut ocazia de a folosi un Apple Pencil sau vreun accesoriu pentru Smart Connector, va pot spune ca stylus-ul permite scrierea sau desenarea intr-un mod similar cu cel al folosirii unui creion sau a unei pensule pentru a scrie pe hartie sau a desena pe o panza.

In ceea ce priveste Smart Connector, la el poate fi atasata o husa Smart Keyboard, sau alte accesorii compatibile, acestea transferand date si incarcandu-se prin portul pozitionat in partea laterala stanga a carcasei tabletei.

Concluzii

Daca as fi acum in cautarea unei tablete, iPad Pro 9.7 inch ar fi de departe cea mai logica alegere pe care as putea-o face avand in vedere optiunile care exista in momentul de fata pe piata.

Principalele atuuri ale iPad Pro 9.7 inch sunt :

  1. ecranul grozav cu functia True Tone;
  2. cele 4 difuzoare care ofera o experienta imersiva pentru filme, muzica sau jocuri;
  3. greutatea redusa fata de iPad Air 2 sau un laptop;
  4. performantele foarte bune oferite de chip-ul A9X;
  5. Apple Pencil si suportul pentru Smart Keyboard;
  6. autonomia de 10 ore.

iPad Pro 9.7 inch poate fi cumparata din magazinul online al Orange urmand acest link, pretul standard fiind mai mic decat cel din Apple Store Europa.

This post was last modified on iun. 10, 2016, 9:34 PM 21:34

Disqus Comments Loading...