Acasă iPhone iPhone – tara europeana ce l-ar putea interzice

iPhone – tara europeana ce l-ar putea interzice

11

Fie ca va vine sa credeti, sau nu, desi exista sanse mici ca asta sa se intample, o tara europeana ar putea interzice vanzarile de temrinale iPhone ale companiei Apple. Vorbim despre Italia, una dintre cele mai mari tari din Europa, o lege noua aflata in dezbatere acolo putand duce la interzicerea comercializarii de terminale iPhone in tara, daca ea va fi promulgata.


Legea are la baza obligarea producatorilor de smartphone-uri sa le permita clientilor sa instaleze aplicatii de oriunde doresc, lucru pe care compania Apple il interzice. Conform legii, producatorii care nu o respecta ar putea avea produsele scoase de la vanzare dupa adoptarea ei, insa ramane de vazut daca legea va fi, sau nu, vreodata adoptata de catre parlamentul italian.


Proiectul legii a fost introdus anul trecut si isi urmeaza procedura normala in camerele parlamentului italian, dar nimeni nu stie ce fel de sanse are de a fi adoptata. Avand in vedere ca vorbim despre o lege benefica tuturor consumatorilor, doar un lobby puternic din partea companiei Apple ar putea convinge suficient de mult parlamentari sa voteze impotriva ei.


Apple a fost criticata in mute tari pentru faptul ca nu permite decat instalarea de aplicatii din App Store, iar cei din Cupertino s-au aparat totdeauna spunand ca asta garaneaza securitatea utilizatorilor. Daca aceasta lege va fi promulgata, nimic nu mai poate apara compania Apple, dar probabil nu se va ajunge la asa ceva pentru ca Apple nu este singura companie interesata sa restrictioneze utilizatorii.

“Users have the right to, in an appropriate format to the required technology platform […] use fair and non-discriminatory software, proprietary or open source […] content and services of their choice.”

iPhone interzis italia


11 COMENTARII

  1. deci, nu inteleg de ce va hazardati atata. prima data verificati cat de reale sunt informatiile, si apoi comentati… da de unde; mai bine dam cu injuraturi etc. Quintarelli, ministrul care a propus acest proiect de lege a facut lumina in acest caz, si il vedeti scris aici: http://www.ispazio.net/1808504/facciamo-chiarezza-liphone-non-verra-bandito-dallitalia-stefano-quintarelli-definisce-meglio-la-questione-su-ispazio ( folositi Translate ).
    in consecinta nu are nimic a face cu produsele Apple, sau Apple insasi. E vorba doar de protejarea consumatorului in caz de discriminare.
    daca nu altceva, Apple a investit o gramada de bani in Italia, cu Academia in Napoli, tot guvernu are numa iPad si iPhone ( gratis, bineinteles), dupa oi chiar ar fi posibil asa ceva ? !

Exit mobile version