Apple incepe sa aiba probleme si mai mari din cauza vanzarilor slabe ale telefoanelor iPhone, iar acest lucru va afecta cu siguranta si felul in care va evolua compania pe bursa. Mai exact, descarcarile din App Store au inregistrat o scadere de 5% in comparatie cu T1 2019, aceasta fiind prima scadere inregistrata pentru magazinul de aplicatii din 2015 si pana in prezent.
Chiar daca au scazut descrcarile de aplicatii din App Store, e posibil ca incasarile si profitul celor de la Apple sa nu fi scazut, insa deocamdata nu exista informatii clare cu privire la asta. O explicatie clara pentru aceasta schimbare foarte importanta nu exista, insa unii spun ca ar fi vorba despre eliminarea abonamentelor pentru eliminatii precum Spotify, sau Netflix.
Apple a anuntat ca-si va dezvalui rezultatele financiare pentru T1 2019 in data de 30 aprilie, iar atunci vom afla mai clar cam cum au evoluat lucrurile pentru americani. Pana atunci va exista multa incertitudine cu privire la problemele pe care compania Apple le are, sau nu, cu produsele sale, si incasarile, asa ca va fi interesant de vazut ce va urma.
MORGAN STANLEY: “For the first time since at least 1Q15 (as far back as we have the data), the number of quarterly [App Store] downloads declined, falling 5% Y/Y.” While the decline in downloads is something investors should monitor, it’s not necessarily indicative of consumer app usage trends, since App Store net revenue is correlated more so with spend per download (driven by in-app purchases).
This post was last modified on apr. 4, 2019, 8:31 PM 20:31


View Comments (44)
Ce plm mea cauti aici?dute dreaq pe site uri specializate in cacdroid....
tu esti si prost,clar..are dreptate,ce cautati aici?numai sa bagati strambe?
doar tu te poti exprima "lumea pleaca pe android"
zici ca pleaca pe vapor...ai dreptate cand spui ca Laica este si analfabeta
Va tot luati de srb insa el va baga in buzunar pe toti,vine cu argunmente nu cu povesti de adormit copiii..
invata sa scri bolnavule de srb srb !
invata sa scri bolnavule de srb srb !
Auzi , câte conturi ai? Întreb pt un prieten
Wow cu ce argumente vine....Srb e maxim un gangster de Colentina cu 8 clase indoctrinat și cu mentalitatea ca Apple e cea mai buna companie în orice asta pana se dovedește contrariul ca dupe aia nu îl mai prinzi pe aici.
Da de ce sa permita Zoane sa isi bata joc de munca lui toti trolii???
srb srb taci ,cate conturi mai ai?
Srb si apple se pisa pe toti samsonistii ofiliti de pe aici ....
Au miliarde au oameni de calitate produse nu mai zic..o sa fie bine nicio grija ?
Ps: sa ma pupe in ... ca au facut cacatul ala de iPad din aluminiu de .....atat.
cu ce ? cu 7000 lei ceruti pe un telefon 64gb?
Eu am Max si sunt foarte multumit cu greu mai pot reveni pe un Note 10 poate dar greu e o decizie grea dupa ce ai un tel ca Max
am avut si eu x si am renuntat pentru ca nu oferea nimic in plus ,acum is pe s10+ si sunt ff multumit
Plusuri si minusuri la ambele?Acum ai cu ce compara sunt curios
iphone x nu ofera incarcator rapid in cutie ,a trebui sa mai scot din buzunar 380 lei pt asta , plati mobile prin nfc din cauza la nfc restrictionat, rezolutie ecran slaba , camere mai slabe ca la s10 + , sistem mai inchis ca android, toate astea m-au facut sa ma mut pe s10 + unde merge ff bine fara blocari nimic camere performante ,ecran uimitor de frumos ,pot plati si prin nfc acum... nu cred ca voi mai reveni pe iphone prea curand desi eram de la iphone 6 .
iphone x nu ofera incarcator rapid in cutie ,a trebui sa mai scot din buzunar 380 lei pt asta , plati mobile prin nfc din cauza la nfc restrictionat, rezolutie ecran slaba , camere mai slabe ca la s10 + , sistem mai inchis ca android, toate astea m-au facut sa ma mut pe s10 + unde merge ff bine fara blocari nimic camere performante ,ecran uimitor de frumos ,pot plati si prin nfc acum... nu cred ca voi mai reveni pe iphone prea curand desi eram de la iphone 6 .
Da am simtit si eu plusurilea astea cand am avut Note,foloseam si eu platile dar am inteles ca intra Ing cu Apple Pay in curand.Stii unde ma blochez eu mental?La OS..imi place sa fie stock sa fie clean fara skinuri si atle broz brizuri..In rest Samsung ok
La ce calitate te referii ? la un produs cu același design deja de aproape 3 anii,sau la servici cum ar fi Apple TV Plus care vor avea un impact egal aproape cu Zero asupra pieței.
Da pai au facut miliardele alea de prosti ce sunt/O sa zici de prosti ce suntem dar nu am decat o replica sa iti zic:MARSSS LA SCARA TAAAA
tipic replica unui Fanboy Apple,înafara de faptul ca au niște produse simpliste și ca Steve jobs a avut viziunea de a lansa primul iPhone care a revoluționat mai mult sau mai puțin piața nu au adus nimic.
Tu esti cainele destept ce zicea ca actiunea a scazut?
195$
iar? ca sa apar iar, ar fi trebuit sa fi plecat...
Doamne fereste, cainii astia gen ionel nu stiu nici semnificatii elementare
nu eu sunt la spitalul de nebuni si nu stiu sa ma exprim
Poate daca mai iesi de acolo, parintii tai inca mai au un ban sa te dea 1 an la scoala sa inveti a vorbi
tu cu limba romana stai prrost, stii cumva alta limba?
nu eu sunt la spitalul de nebuni si nu stiu sa ma exprim
Poate daca mai iesi de acolo, parintii tai inca mai au un ban sa te dea 1 an la scoala sa inveti a vorbi
Cum ar putea să fie suspendat Srb de către Disqus? Hai să îi votăm toți cu "-" toate comentariile să vedem ce se întâmplă într-o lună.
Îl putem elimina pe Serebehehe ...
Invata limba romana daca tot esti in spital si nu va da nimeni nimic de facut
gata, au venit sa te ia, sa te puna in lanturi , mancare si pastile, doar este ora tarzie pentru copilasii ca tine
Promisiunile unui infant nebun,nu reprezinta nimic pt nimeni
El a ascultat prea mult Abi Talent ??
valentin,dar tu de unde ai auzit de abi talent?eu nu am auzit in viata mea..eu cred ca tu asculti,ia luati va de mana si plecati de aici decat sa comentati aiurea orice post..
Da bravo ! Asta înseamnă că dacă stii de Florin Salam şi asculți muzica lui , nu?
Ce destept mai esti . Mai uită-te în trending-ul din românia de pe yt şi vei afla de toți indiferent cât de buni sau nu sunt .
Valentin tu de ce bagi in seama aiurea?Chiar nu va vedeti ce penibili sunteti?Va rog frumos sa imi explicati ce cautati pe Idevice pe cand voi le-ati vazut doar la televizor,oricat am incercat sa va inteleg motivul nu am reusit....adica...numai de frustrati ce sunteti..voi numai ca sa bagati strambe la orice postare a moderatorului..in locul lui zaone nu v-as posta nici un comentariu
Are dreptate colegul de mai sus,chiar nu inteleg nici eu rostul vostru de trolli,in locul lui Zaone as lua niste masuri,la fiecare post comentati impotriva...macar argumentati cu ceva..
ai dreptate,eu dupa 4ani pe iphone m-am mutat pe s10 + .iphone nu isi merita bani deloc ... o sa se duca curand pe locul 5 :)))
Laica eu știu ca ai iPhone sau ce tel ai?
ea nu are iPhone, ea are zgarda
cu numele de mama lu srb srb pe ea? hahaha
Ionel,dar de ce sa ramana fara cont?ca sa poti comenta tu linistit, aiurea,si fara rost la fiecare post???? Ia sa iti inchida tie contul ...hater-ule!!!
de ce?pt ca e bolnav la cap si jigneste lumea fara motive, oricum esti tot srb cu alt cont... daca el crede ca poate face asa ceva se inseala, exista termeni disquss ce nu permit asa ceva
Pentru că Serebehehe îi jignește pe toți...
Samsung e peste Apple la orice capitol. Auzi la ei noile airpods , fix la fel ca anul trecut doar că au carcasa cu încărcare wireless, preț 200$$ , ce gluma de casti. Când Galaxy buds sunt la jumate de preț și de 5ori mai bune
https://uploads.disquscdn.com/images/5329d41807b79df85e1a1cc4b54a5c893cb7d55d0041499e6f4ff09920ea085c.jpg