X

Coronavirus Romania: cati romani infectati nu au fost internati

Primele informatii cu privire la numarul de romani confirmati ca infectati cu noul Coronavirus, dar inca neinternati au fost publicate de catre Ministerul Sanatatii, si vorbim despre 3.680 care doar au fost depistate, si nimic mai mult, fara a ajunge in spital sub supravegherea medicilor.

Numarul este unul foarte mare, si deja vedem o parte dintre efectele acestui val de oameni care nu au ajuns pentru tratament in spitale, iar in urmatoarele doua saptamani vom vedea mai serios efectele acestei situatii, cel putin conform ministrului Nelu Tataru, si a declaratiilor facute astazi.

“Având în vedere solicitările primite de Grupul de Comunicare Strategică referitoare la evoluția cazurilor confirmate cu noul coronavirus (COVID-19), în contextul generat de decizia Curții Constituționale a României, publicată în data de 2 iulie a.c., facem următoarele precizări:

In intervalul 2 – 20 iulie a.c. în România au fost confirmate 10.393 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, 3.384 persoane declarate vindecate și 351 persoane decedate. Totodată, au fost externate 1.396 persoane asimptomatice după 10 zile de la depistare și 972 persoane externate la cerere, depistate pozitiv la testul pentru noul coronavirus.

În același interval au fost spitalizate în medie 4071 persoane, atât în secții cât și în ATI, în data de 2 iulie a.c. fiind internate 4.252 persoane, iar în data de 20 iulie a.c. 4.748 persoane.

Din analiza seriilor de date raportate reiese faptul că aproximativ 3.680 persoane confirmate pozitiv în acest interval de timp, în condițiile absenței instrumentelor legislative care să permită măsuri medicale, nu au făcut obiectul internării în spitale, nu au făcut obiectul externării ca persoane asimptomatice după 10 zile de spitalizare și nici ca persoane externate la cerere.

De asemenea, în urma analizei s-a constatat faptul că aproximativ 1480 de persoane confirmate cu noul coronavirus fac parte din categoria persoanelor vindecate, reprezentând cazuri care au beneficiat de prevederile Ordinului Ministrului Sănătății 487/2020 (aflat în vigoare în perioada 24 martie a.c. – 21 mai a.c.) care a permis fie externarea cazurilor ușoare, fie tratarea acestora la domiciliu, fără a mai fi declarate vindecate, în sistemul de raportare, la împlinirea termenului de izolare de 14 zile. În aceeași situație s-au aflat categorii de persoane din centre rezidențiale, persoane cu boli neuro-psihice, personal medico-sanitar și de îngrijire. Având în vedere numărul persoanelor considerate vindecate, se va rectifica în consecință numărul cazurilor considerate active în infectarea cu noul coronavirus.”

This post was last modified on iul. 21, 2020, 7:42 PM 19:42

Disqus Comments Loading...