X

Guvernul Romaniei: Anuntul cu Ocazia Zilei Mondiale a Sanatatii

Guvernul Romaniei a publicat astazi un mesaj important care are legatura cu Ziua Mondiala a Sanatatii, aceasta fiind sarbatorita in intreaga lume in ziua de 7 aprilie, iar cu aceasta ocazie vorbeste si despre schimbarile necesare in cadrul sistemului de sanatate din Romania, ele fiind destul de multe.

“Mesajul premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății

”Sănătatea reprezintă un factor major pentru starea de bine a fiecăruia dintre noi, dar și un indicator important al capacității de dezvoltare a societății în care trăim. Acest lucru s-a văzut în cei peste 2 ani de pandemie, în care oamenii din întreaga lume au avut de suferit din cauza unui virus care a curmat milioane de vieți, total imprevizibil și care a generat nu doar o criză sanitară mondială, ci și o criză economică, ale cărei efecte vor fi resimțite mult timp de acum înainte.

Pandemia pare acum să se apropie de sfârșit și, potrivit celui mai probabil scenariu avansat de Organizația Mondială a Sănătății, severitatea COVID-19 se va diminua în timp. A fost o perioadă foarte dificilă, în care medicii și întreg personalul sanitar, alături de alte categorii profesionale, s-au implicat, de multe ori până la epuizare, pentru sănătatea fiecărui pacient și pentru sănătatea publică. Eforturile lor au contribuit în foarte mare măsură la depășirea celor 5 valuri pandemice de până acum și le mulțumesc tuturor pentru aceasta.

Ceea ce consider foarte important pentru perioada următoare este să adaptăm permanent sistemul de sănătate la nevoile pacienților și la cele mai noi standarde în materie de terapie și de siguranță, obiective pe care Guvernul le are în atenție inclusiv prin Programul de Guvernare și prin jaloanele și țintele pe care România și le-a propus în cadrul Componentei Sănătate a Planului Național de Redresare și Reziliență.””

This post was last modified on apr. 7, 2022, 12:02 PM 12:02

Disqus Comments Loading...