X

Ministrul Investitiilor: Hotararea de Ultima Ora Anuntata Oficial de Guvern

Ministrul Investitiilor a anuntat in mod oficial o hotarare de ultima ora care vizeaza milioane de romani din toata tara, ea fiind adoptata de catre Guvernul Romaniei, iar intr-un final s-a decis cum vor fi acordate voucherele promise de catre autoritati cu doar cateva saptamani de zile in urma.

Ministrul Investitiilor explica mai jos de ce s-a decis reducerea numarului persoanelor care vor primi vouchere, de la 4 milioane la putin peste 3 milioane, iar separat de asta vorbeste si despre posibilitatea de renegociere pentru PNRRR.

“Da. Deci, în etapă iniţială am pornit, într-adevăr, de la 4 milioane de beneficiari. Dacă vă aduceţi aminte, a fost momentul în care s-a anunţat această măsură de sprijin pentru România. Mai apoi, după ce am început să avem iterațiile cu Casa Națională de Pensii și cu Autoritatea Națională pentru Incluziune Și Prestații Sociale, am văzut care este numărul de beneficiari pentru fiecare categorie din cea pe care v-am menționat-o și acesta este de fapt numărul cu care, să zicem, mergem înainte.

Acel număr era chiar în prima etapă de discuție și de prezentare a programului “Sprijin pentru România”. Niciunul din cei care fac parte din categoriile de beneficiari menționate nu a fost lăsat pe dinafară, ci, așa cum s-a menționat când s-a prezentată programul “Sprijin pentru România”, exact așa ne ţinem de cuvânt pentru ca să poată să fie implementat cu data de 1 iunie.

Nu. Vă dau un exemplu, s-a spus la momentul la care s-a lansat programul “Sprijin pentru România” că toți pensionarii cu venituri de sub 1.500 de lei beneficiază de tichetul social. Acest lucru este astăzi respectat, iar numărul lor real este undeva, așa cum am prezentat, 2,3 milioane de pensionari.

Probabil că undeva din toamnă se va pune problema acestei negocieri, pentru că procesul este unul de durată. După aceea, la această renegociere nu se poate merge doar cu o măsură, gen vreau ca în PNRR să fie introduse, dau un exemplu, irigațiile pentru agricultură. Nu. Va trebui să avem acest pachet de măsuri integrat, cu care se va merge la această negociere și, mai mult, să avem motivele pentru care noi solicităm renegocierea bine consolidate.

Astăzi, dacă este să ne uităm la ceea ce se întâmplă în economie, discutăm numai de aceste creșteri ale prețurilor la materiale de construcții ne îndreptățește să cerem o revizuire a milestone-urilor pe care le avem pe proiectele de infrastructură de transport, spre exemplu.”

This post was last modified on mai 9, 2022, 9:08 PM 21:08

Disqus Comments Loading...