X

Romania va Instrui Paramedici Ucrainieni in Perioada Urmatoare

Romania va pregati paramedici ucrainieni, in baza unui acord care a fost semnat in cadrul NATO, iar printre instructajele care vor avea loc se va numara si cele pentru medicina tactica de interventie in timp de razboi, un element extrem de important care poate duce la salvarea multor vieti omenesti.

Romania si-a asumat totul in urma unei solicitari de asistenta internationala venita din partea Ucrainei, iar tara noastra nu este singura care va oferi ajutor tarii invadate de catre Ucraina, dar stim ca este vorba despre 197 de paramedici care vor fi instruiti in Romania.

“România și-a asumat, în cadrul NATO, un acord de pregătire a paramedicilor ucraineni care include și medicină tactică de intervenție în timp de război.

La solicitarea de asistență internațională a Ucrainei privind consolidarea rezilienței naționale în domeniul sănătății publice, Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre NATO (EADRCC), împreună cu statul român, au dezvoltat un proiect ce presupune pregătirea a 197 salvatori ucraineni din cadrul sistemului național pentru situații de urgență.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat: ”este o nouă contribuție importantă a României pentru sprijinirea Ucrainei în elementele cele mai importante și necesare în cadrul războiului neprovocat de agresiune purtat de Rusia pe teritoriul ucrainean.

Susținerea României o acordăm în modul cel mai direct și oportun și vizează salvatorii de toate categoriile care trebuie să intervină atât la distanță, în spatele frontului, în regiunile lovite de la distanță de lovituri aeriene ruse cât și în linia întâi, acolo unde salvatorii se confruntă cu o gamă de răni și suferințe specifice perioadelor de război și confruntărilor directe cu arme convenționale de infanterie și artilerie. O dată în plus, România își respectă angajamentele și în cadrul Alianței”.

Conform Acordului semnat în data de 24 octombrie de reprezentanții DSU/MAI și EADRCC, se va asigura instruirea paramedicilor în cadrul cursurilor de bază și medicină tactică, precum și cele destinate pregătirii instructorilor de prim ajutor calificat. Valoarea estimată a proiectului este de 450,000 EURO, ce sunt asigurați prin fondul fiduciar NATO iar România va asigura, cu titlu gratuit, pregătirea în cadrul Centrelor SMURD de la Târgu Mureș și Oradea.”

This post was last modified on oct. 24, 2022, 8:29 PM 20:29

Disqus Comments Loading...