Ministrul Educatiei a dezvaluit in mod oficial masurile noi care au fost luate in urma deciziilor de ultima ora, care vizeaza scolile si liceele din toata Romania, iar asta pentru ca in primul rand a fost publicata o lista calitativa a proiectelor pentru dotarea cu laboratoare inteligente a scolilor, dar si pentru dezvoltarea serviciilor de educatiec omplementare.
Ministrul Educatiei explica deasemenea mai jos si rezultatul discutiilor avute saptamana trecuta cu reprezentantii federatiilor sindicale din invatamant, iar asta pentru ca ele se pregatesc de o noua greva, una care poate genera destul de multe probleme pentru sistemul de invatamant, chiar inainte de Bacalaureat.
“Evaluarea calitativă a proiectelor depuse în cadrul apelului „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și a cluburilor copiilor” s-a finalizat! Regăsiți, în linkul din primul comentariu, rezultatele evaluării! Solicitanții respinși pot depune contestații în termen de 2 zile lucrătoare de la data publicării listei inițiale.
Am publicat lista intermediară cu rezultatele etapei de evaluare a eligibilității proiectelor depuse în cadrul apelului „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare”. Mai multe informații găsiți în linkul din primul comentariu. Serviciile de educație timpurie complementare vor oferi: educație; îngrijire; protecție; nutriție. Bugetele proiectelor se vor utiliza pentru: amenajarea spațiilor, achiziționarea de mobilier și echipamente necesare etc.; hrană și materiale didactice pentru copii; informare, consiliere și sprijin pentru părinți.
La invitația Ministrului Educației, Ligia Deca, în data de 9 mai 2023, la sediul Ministerului Educației, a avut loc o întâlnire între doamna ministru Ligia Deca și reprezentanți ai Ministerului Educației și liderii federațiilor sindicale reprezentative. În cadrul întâlnirii, a fost discutată și solicitarea reprezentanților federațiilor sindicale, transmisă în scris Ministerului Educației, privind începerea negocierii colective în vederea încheierii Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate.
În acest sens, vă informăm că astăzi, 16 mai 2023, a fost semnat ordinul de ministru nr. 4.200 privind Constituirea Comisiei de negociere a Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate Învăţământ Preuniversitar, urmând să aibă loc o întâlnire cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative pentru stabilirea, de comun acord, a calendarului negocierii.
În ceea ce privește revendicările federațiilor sindicale, Ministerul Educației a manifestat constant deschidere și disponibilitate pentru a soluționa, conform competenței și cu respectarea prevederilor legale în vigoare, revendicările partenerilor de dialog social. Vă asigurăm că vom continua acest demers și că partenerii noștri vor găsi, în Ministerul Educației, sprijin pentru identificarea celor mai bune soluții pentru angajații din sistemul preuniversitar și universitar.”
This post was last modified on mai 16, 2023, 6:46 PM 18:46