X

Ministrul Educatiei: OBLIGATIA Impusa pentru Elevii din Romania Confirmata Oficial Scolilor

Ministrul Educatiei transmite un foarte important anunt oficial cu privire la obligatia impusa pentru elevii din Romania, iar asta deoarece in atentia acestora este adus faptul ca se va modifica regulamentul pentru acordarea burselor, iar asta pentru ca se doreste premierea celor care au rezultate exceptionale.

Ministrul Educatiei explica mai jos despre felul in care se vor imparti bursele in Romania, astfel incat sa fie burse de merit si burse de rezilienta, pentru ca atat elevii cu rezultate exceptionale, cat si cei care au nevoie de ajutor financiar, sa beneficieze de bursele pe care le acorda statul roman in fiecare an.

“Problemele de sub media cinci apar exclusiv la clasa a IX-a, pentru că acolo se face distribuția în funcție de Evaluarea Națională. Dacă am fi luat media de la clasa a VIII-a deși ar fi fost inechitabil, pentru că media de la clasa a VIII-a era dată de profesori din școli diferite, clase diferite, lucrurile n-ar mai fi arătat așa.

Vorbim despre 1.250.000 de burse, vorbim despre creșteri de cuantumuri. Bursa de merit a crescut la 450 lei, de la 200, bursa socială de la 200 la 300 lei și avem 750.000 de burse sociale și asta ne spune mult despre starea socio-economică a familiilor. Ceea ce vom face la începutul anului următor este ca, pe baza feedback-urilor venite, să punem în dezbatere niște modificări la metodologia de burse pentru anul viitor.

Asta înseamnă ca ceea ce avem acum – 30% dintre copii primesc bursă de merit,- să fie separat în două categorii: bursa de merit, pentru că înțeleg că societatea își dorește o definiție mai strictă a noțiunii de merit. Și atunci să mergem pe o concursuri, olimpiade plus (medii) peste 9,50, adică copiii cu rezultate foarte bune și să existe o altă bursă, bursa de reziliență.

Care să aibă scopul motivării copiilor din fiecare clasă, a celor mai buni copii din fiecare clasă. Ambele tipuri de bursă să însemne că nu ai absențe, adică se introduce condiția de absențe. Până acum era satisfăcută cu media la purtare. Dar având în vedere că media la purtare se acordă la sfârșit de an.

Avem nevoie de o condiție suplimentară, și, de asemenea, ne gândim și la un prag de medie pentru această bursă de reziliență, cea acordată celor mai buni copii din clasă, în procentul de 30%, minus cei care au bursă de merit. O să facem aceste modificări și ele vor fi valabile, evident, în anul școlar următor.”

This post was last modified on dec. 23, 2023, 9:08 AM 09:08

Disqus Comments Loading...