X

Ștefan-Radu Oprea: Anuntul de ULTIM MOMENT, cu o Intalnire Importanta pentru Romania

Ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea a primit o delegație a reprezentanților Sindicatului Liber Navalistul. Delegația, compusă din președintele Laurențiu Gobeajă, vicepreședintele Eugen Arsenie, avocatul Emil Tatu și secretarul general al Blocului Național Sindical, Horațiu Raicu, a venit să discute despre situația actuală și viitoare a șantierului naval Damen Shipyards Mangalia.

Ștefan-Radu Oprea spune ca pe agenda discuțiilor s-au aflat problemele imediate cu care se confruntă șantierul, precum și perspectivele acestuia în contextul comenzilor viitoare. Reprezentanții sindicali și-au exprimat îngrijorarea și au cerut sprijin explicit pentru protejarea locurilor de muncă și pentru redresarea acestei entități esențiale pentru economia națională.

Ministrul Ștefan-Radu Oprea a subliniat valoarea strategică a șantierului naval pentru România, evidențiind rolul critic al resursei umane specializate în succesul continuu al acestuia. De asemenea, a reiterat angajamentul ministerului de a sprijini funcționarea și dezvoltarea șantierului naval Damen Mangalia, în conformitate cu competențele și capacitatea instituției.

Ministrul Economiei a afirmat ca, inainte de întâlnirea cu sindicatul, ministrul a avut discuții și cu reprezentanții directoratului șantierului, desemnați de Damen Holding B.V. În cadrul acestei întâlniri, au fost prezentate potențiale proiecte și necesitățile acestora de finanțare și garantare, aspecte vitale pentru asigurarea viitorului șantierului.

Ștefan-Radu Oprea a reafirmat poziția ministerului ca fiind una de susținere fermă a tuturor părților implicate, punând un accent deosebit pe menținerea și dezvoltarea forței de muncă specializate din România. Acesta a evidențiat necesitatea adaptării la noile tehnologii și a identificării oportunităților care să garanteze stabilitatea și un venit adecvat pentru angajați.

Aceste întâlniri marchează un pas important în dialogul dintre sectorul public și cel privat, cu scopul de a asigura un viitor prosper pentru industria navală românească și pentru cei care îi dau viață prin muncă și dedicare.

This post was last modified on mart. 21, 2024, 10:10 PM 22:10

Disqus Comments Loading...