X

Nicusor Dan Anunta Oficial Bucurestenii despre Activitatile de ULTIM MOMENT ale Primariei

Nicusor Dan, primarul Capitalei, a anunțat finalizarea unui nou tronson al Bulevardului Prelungirea Ghencea, care acum are patru benzi pe sens. Circulația rutieră a fost deschisă pe porțiunea de drum cuprinsă între Stadionul Steaua și strada Brașov. Acest segment modernizat dispune de patru benzi, două pe fiecare sens, piste de biciclete cu sens unic pe fiecare parte, noi instalații de semaforizare, iluminat public și canalizare pluvială.

Pe lângă aceste îmbunătățiri, rețelele de telecomunicații Netcity, telefonie mobilă, precum și rețelele electrice de medie și joasă tensiune au fost relocate. Din octombrie 2023, se circulă pe patru benzi și pe segmentul străzii Brașov până la strada Râul Doamnei. “Pentru următoarele tronsoane, am atribuit deja contractul de execuție a lucrărilor,” a adăugat primarul.

În paralel, modernizarea parcurilor administrate de Primăria Capitalei continuă. Nicusor Dan a anunțat începerea lucrărilor pentru montarea noilor echipamente de joacă în Parcul Carol, în zona 11 iunie și în zona statuilor Giganții. Echipele ALPAB au îndepărtat deja elementele vechi de joacă și suprafețele de protecție deteriorate, pregătind terenul pentru instalarea noilor echipamente moderne, care respectă toate normele de confort și siguranță. De asemenea, lucrările de modernizare sunt în desfășurare în parcurile Herăstrău și Floreasca, urmând ca de mâine să înceapă și în Parcul Izvor.

Nicusor Dan anunta ca, pentru Ziua Copilului, Primăria Capitalei a pregătit o serie de evenimente speciale destinate copiilor de toate vârstele. “Vă invit să vă bucurați de manifestările organizate de Primăria Capitalei, prin instituțiile din subordine. Va fi o zi de sărbătoare, plină de evenimente distractive și educative,” a declarat Nicusor Dan.

La Muzeul Copiilor vor avea loc expoziții interactive și educative precum „Misiuni în Safari”, „Pe urmele marilor exploratori – Aventuri cu Pirați”, și „Creierul – Lumea din capul meu”. Acestea vor include jocuri captivante ce vor ghida micii exploratori în misiuni de neuitat.

Opera Comică pentru Copii va prezenta spectacole precum „Poveste magică” (interactiv), „Bubu și anotimpurile” (senzorial) și musicalul „Matilda”. Tot aici, copiii vor putea participa la activități în parcul de aventură, proiecții de film, escape room, precum și ateliere de debate și numeroase alte atracții. Ziua Copilului în Capitală promite a fi una memorabilă, oferind oportunități de distracție și învățare pentru cei mici.

Adrian Gabor Co-owner and Content Coordinator
Pasionat de tehnologie, sport si calatorii. Bun cunoscator al sistemului de operare iOS, iubitor de produse Apple, si specializat in rezolvarea diverselor probleme care sunt raportate de catre cititori. Co-fondator al iDevice.ro din pasiunea pentru terminale mobile, si tehnologie, actual editor sef, si dornic oricand de a avea parte de provocari noi in materie de tehnologie. Bun cunoscator al limbii engleze, si dornic sa descopere cele mai noi "secrete" ale gadget-urilor care ne fac viata de zi cu zi mai buna.

This post was last modified on May 30, 2024, 1:21 PM 13:21

Aceasta pagina web foloseşte cookie-uri pentru a imbunatati experienta de navigare si a asigura functionalitati aditionale! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Despre Cookies.