Ministrul Educatiei, Daniel David, vorbeste despre o initiativa extrem de importanta pe care a pus-o deja in aplicare, iar asta deoarece deciziile sale legate de proiectele de planuri – cadru pentru invatamantul liceal au starnit un interes considerabil, inregistrand sute de reactii in mai putin de 24 de ore de la lansare.
Ministrul Educatiei a subliniat oficial importanta unei dezbateri constructive si argumentate, mentionand ca procesul de analiza va continua pentru urmatoarele cinci saptamani, cu scopul de a ajunge la cea mai buna varianta, decizia finala urmand a fi luata in luna mai.
Membrul Guvernului Romaniei a subliniat necesitatea ca mesajele primite sa nu fie simple felicitari sau critici, ci sa contina propuneri argumentate, transmise la adresa oficiala indicata pentru consultare publica. In cazul unor neclaritati, acestea pot fi clarificate in cadrul dezbaterilor nationale sau prin intrebari specifice.
„Este esential ca propunerile sa fie gandite in interesul elevilor, sprijinind profesorii si implicand parintii, pentru a forma tineri competenti, responsabili si echilibrati”, a declarat Daniel David.
Ministrul Educatiei sustine ca unul dintre principiile fundamentale ale noilor planuri-cadru este accentuarea competentelor de specialitate in clasele a XI-a si a XII-a. In acelasi timp, este oferita posibilitatea abordarilor transdisciplinare, la dorinta scolii si a elevilor, fara a fi impuse de minister.
Totodata, tehnologia informatiei si comunicatiilor ramane prezenta in toti anii de liceu in trunchiul comun, cu posibilitatea suplimentarii prin orele de curriculum determinat la decizia elevilor si a scolii (CDEOS). In vederea formarii unor cetateni responsabili, planurile-cadru includ in trunchiul comun discipline esentiale pentru cultura si identitatea nationala, precum limba si literatura romana si istoria.
Acestea pot fi suplimentate prin curriculum flexibil, daca scolile si elevii aleg acest lucru. De asemenea, religia ramane optionala, dar va aborda mai clar teme moral-etice si de combatere a extremismului religios.
Ministrul Educatiei detaliaza deasemenea si ca pentru clasele a IX-a si a X-a, istoria si geografia sunt obligatorii in trunchiul comun, iar pentru clasele superioare devin discipline de specialitate la profilul umanist, cu posibilitatea de a fi oferite si la profilul real, daca scolile si elevii isi doresc acest lucru. Exista deja numeroase propuneri pentru mentinerea obligatorie a acestor discipline si in clasele a XI-a si a XII-a, aspect aflat in discutie.
Un alt element important este prezenta consilierii si orientarii in toti anii de liceu, inclusiv a activitatilor sportive, care pot beneficia de ore suplimentare la decizia scolilor si a elevilor. Aceste masuri urmaresc dezvoltarea armonioasa a tinerilor, atat din punct de vedere profesional, cat si personal.
O schimbare esentiala introdusa de noile planuri-cadru este descentralizarea deciziei privind alocarea orelor pentru discipline. Astfel, ministerul nu mai impune rigid un anumit numar de ore pentru fiecare materie, ci ofera mai multa autonomie scolilor si elevilor prin curriculum de specialitate flexibil si CDEOS. Acest model urmareste sa incurajeze performanta si adaptarea invatamantului la nevoile fiecarei comunitati scolare.
„In ciuda unor interpretari gresite despre afectarea unor discipline si ore, decizia se muta mai mult spre scoala si elevi. Aceasta descentralizare incurajeaza autonomia si performanta, astfel incat numarul de ore la anumite discipline sa poata fi mentinut sau chiar crescut”, a explicat ministrul Educatiei.
Daniel David a incheiat printr-un apel catre toti cei interesati sa contribuie activ la procesul de consultare: „Sa fim parte din solutie, nu din problema. In urmatoarele saptamani avem oportunitatea unei analize serioase si a unei discutii constructive pentru a ajunge la cea mai buna varianta pentru copiii nostri.”
Dezbaterea publica va dura cinci saptamani, timp in care toate propunerile vor fi analizate, urmand ca decizia finala sa fie luata in luna mai, intr-un consens cat mai larg.
This post was last modified on feb. 2, 2025, 9:54 AM 09:54

