Nicusor Dan a anuntat aseara ca intra oficial in turul al doilea al alegerilor prezidentiale, cu George Simion, dupa ce datele preliminare l-au plasat pe locul doi, la o distanta de aproximativ 80.000 de voturi fata de candidatul de pe locul trei, Crin Antonescu.
Nicusor Dan, cu aproximativ 300.000 de voturi ramase de numarat, la momentul publicarii mesajului, si cu un trend considerat „ireversibil”, a transmis un mesaj de multumire catre alegatori si contracandidati, subliniind importanta procesului democratic pentru viitorul Romaniei.
„Suntem in turul doi. Ne despart la acest moment 50.000 de voturi de locul 3 si trendul e ireversibil”, a declarat candidatul. El a adaugat ca nu mai este nevoie de asteptat rezultatele din aceasta seara, fiind increzator in directia pe care o va lua competitia in turul al doilea.
Nicusor Dan a tinut sa le multumeasca in mod special romanilor din Republica Moldova, unde, potrivit declaratiilor sale, a obtinut peste 50% din voturi. El a calificat acest sprijin ca fiind esential pentru continuarea luptei in turul al doilea.
In ceea ce priveste confruntarea urmatoare, candidatul a avertizat ca nu va fi vorba despre o simpla dezbatere intre doua persoane, ci despre o lupta intre doua viziuni diametral opuse pentru Romania: una pro-occidentala si una pe care el a numit-o „anti-occidentala” si „izolationista”. Aceasta va fi, spune el, adevarata miza a alegerilor.
„Este sarcina noastra sa convingem romanii ca Romania are nevoie de directia pro-occidentala”, a adaugat Nicusor Dan, anuntand ca intreaga campanie din urmatoarele doua saptamani se va concentra pe acest mesaj.
In incheiere, candidatul a lansat un apel la toti romanii sa se implice in aceasta confruntare politica, exprimandu-si optimismul ca Romania va continua drumul european si euroatlantic. „Cu toate resursele pe care aceasta tara le are, in cativa ani va fi in locul pe care si-l merita”, a conchis el.
Turul al doilea se anunta astfel nu doar o competitie politica, ci o dezbatere de fond despre directia geopolitica si valorica a Romaniei.
This post was last modified on mai 5, 2025, 8:23 AM 08:23

