X

Salina Praid: Riscurile Situatiei Critice Actuale Explicate Romanilor de Ministrul Energiei

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat ieri cele mai recente informatii despre riscurile generate de surparile din vechea galerie a minei de sare Praid si despre masurile luate pentru protejarea locuitorilor si a mediului inconjurator. Potrivit oficialului, in cel mai negru scenariu ar putea aparea evenimente de tip domino, cauzate de surpari partiale la mina veche, insa acestea nu ar afecta considerabil zona.

“Am putea vedea in Praid evenimente de tip domino, cauzate de surpari partiale la mina veche, insa acestea nu ar afecta considerabil zona”, a precizat ministrul, adaugand ca salinitatea apei in aval ar creste brusc, dar ar fi o crestere temporara. Acest scenariu sever este luat in calcul de experti nationali si internationali, care si-au unit fortele cu un singur scop: siguranta maxima pentru localnici si riscuri cat mai scazute pentru intregul ecosistem din Praid.

Sebastian Burduja a subliniat ca se afla intr-un contact direct cu specialistii care monitorizeaza situatia non-stop si cu echipele din teren. Informatiile primite arata ca lucrurile evolueaza in conformitate cu planul de interventie stabilit in sedintele operative.

“Sunt in contact direct cu specialistii care monitorizeaza situatia 24 din 24 si cu echipele din teren, iar informatiile pe care le primesc imi arata ca lucrurile se misca in directia buna, conform planului de interventie stabilit in sedintele operative”, a explicat oficialul.

Constructorul contractat de Salrom a fost insarcinat cu captarea si devierea apei paraului Corund, folosind tevi ancorate in versant. Aceasta masura vizeaza reducerea presiunii hidraulice asupra zonelor instabile ale minei. In paralel, evolutia craterelor este monitorizata cu ajutorul dronelor si tehnologiei LiDAR, pentru a furniza un tablou clar si actualizat permanent asupra geomorfologiei minei.

“In ceea ce priveste masurile tehnice, constructorul contractat de Salrom continua lucrarile de captare a apei paraului Corund si deviere a acestuia prin tevi ancorate in versant. Evolutia craterelor este monitorizata de specialisti cu ajutorul dronelor si al tehnologiei LiDAR, pentru ca vor sa aiba un tablou clar, actualizat in permanenta, din punctul de vedere al geomorfologiei minei”, a declarat ministrul.

Expertiza internationala contribuie la dezvoltarea unor modele digitale ale suprafetei minei si la analiza dinamica a eroziunilor subterane ale formatiunilor de sare. Specialistii straini lucreaza cot la cot cu cei romani pentru a construi masuri complementare de deviere a paraului Corund, inclusiv o tehnologie noua de impermeabilizare a patului de curgere.

Primele recomandari ale expertilor au fost deja puse in practica: Administratia Nationala „Apele Romane” a instalat doua praguri succesive de linistire in albia Corundului, la 195 de metri si, respectiv, 75 de metri amonte de podul de acces. Aceste praguri au redus viteza de curgere a apei, generand un echilibru temporar intre afluxuri si evacuari in sistemul subteran al minei. De asemenea, concentratiile de cloruri au scazut, iar conductivitatea apei inregistreaza usoare tendinte de diminuare.

“Colegiile de la Apele Romane au instalat doua praguri succesive de linistire in albia Corundului. S-a redus viteza de curgere a apei, ceea ce inseamna o anumita stabilizare in zona craterelor din plafonul minei, avem un echilibru temporar intre afluxuri si evacuari in sistemul subteran al minei. De asemenea, concentratiile de cloruri s-au redus, iar conductivitatea inregistreaza usoare tendinte de scadere”, a explicat ministrul.

In paralel, Administratia Bazinala de Apa Mures colecteaza zilnic probe de apa din corsoarele Corund, Tarnava Mica, Tarnava Mare si raul Mures, afectate de poluarea cu cloruri, si verifica periodic parametrii de calitate. De asemenea, Agentia Nationala de Resurse de Apa (ANAR) a alocat 3,1 milioane de lei pentru studiul de fezabilitate al viitoarelor acumulări menite sa atenueze riscul unor viituri pe Corund.

Sebastian Burduja a incheiat prin a sublinia rolul solidaritatii si al muncii in echipa: “Solidaritatea si munca in echipa fac ca fiecare zi sa conteze si sa aduca un plus important de expertiza si incredere ca vom gasi cele mai bune solutii, cat mai repede, pentru a proteja oamenii si natura din Praid, si in acelasi timp pentru a evacua – in siguranta – milioanele de metri cubi de apa sarata din subteran. Le multumesc celor care s-au mobilizat pentru stabilizarea situatiei!”

Redactia iDevice.ro

Disqus Comments Loading...