X

România face Pași IMPORTANȚI În Domeniul Energiei cu 2 Învestiții Majore

România a mai bifat două investiții majore în domeniul energiei verzi, odată cu semnarea de către Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a două noi contracte de finanțare prin Fondul pentru Modernizare. Aceste proiecte, care vizează atât producția, cât și stocarea de energie regenerabilă, marchează încă un pas esențial în transformarea sectorului energetic românesc, cu beneficii directe pentru economie și populație.

Primul dintre proiecte aparține municipiului Oradea, un oraș recunoscut pentru modul modern și eficient în care gestionează administrația locală. Prin intermediul companiei Termoficare Oradea, autoritățile locale vor realiza un parc fotovoltaic cu o capacitate de 10 MW pe strada Matei Corvin.

În completarea acestui proiect, se va construi și o unitate de stocare a energiei, cu o capacitate de 15 MWh, menită să asigure stabilitatea rețelei și să crească eficiența consumului local. Valoarea totală a investiției se ridică la 94 milioane lei, din care 17 milioane lei provin din Fondul pentru Modernizare, restul fiind asigurat din bugetul local.

„Oradea continuă să fie acel model de administrație, care a devenit standard de calitate pentru România”, a declarat Sebastian Burduja, subliniind asumarea și seriozitatea autorităților locale.

Cel de-al doilea proiect semnat astăzi aparține mediului privat și poartă semnătura companiei Gura Solar Plant. Aceasta va construi un parc fotovoltaic de 74 MW, la care se adaugă o componentă de stocare de peste 10 MWh.

Investiția totală depășește 139 milioane lei, cu peste 12 milioane lei nerambursabile din același Fond pentru Modernizare, restul fiind suportat de investitorul privat. Ministrul Energiei a evidențiat acest proiect ca exemplu de parteneriat de succes între stat și mediul de afaceri, accentuând importanța seriozității și a know-how-ului în astfel de inițiative.

În total, cele două proiecte însumează aproape 85 MW capacitate nou instalată de producție și peste 25 MWh de stocare, adică investiții de peste 230 milioane lei.

Potrivit ministrului Burduja, aceste fonduri nu doar că aduc România mai aproape de obiectivul unei energii sigure, curate și ieftine, ci contribuie și la crearea de noi locuri de muncă și la dezvoltarea lanțurilor economice locale. „Fiecare MW nou este șansa românilor de a avea facturi mai mici, odată cu finalizarea acestor investiții”, a punctat ministrul.

Fondul pentru Modernizare se dovedește a fi cel mai puternic instrument de finanțare pentru transformarea energetică a României, țara noastră fiind deja campioană europeană la atragerea de finanțări prin acest mecanism. Ministrul Energiei a mulțumit autorităților locale și investitorilor privați pentru implicare, anunțând că urmează și alte proiecte importante în perioada următoare. România continuă să avanseze pe drumul energiei verzi, cu pași siguri și susținuți.

Redactia iDevice.ro

This post was last modified on iun. 16, 2025, 1:48 PM 13:48

Disqus Comments Loading...