Guvernul României a anunțat prin Ilie Bolojan si Cseke Attila un al doilea pachet de măsuri de austeritate în cursul zilei de vineri, iar acum vedem o prezentare mai punctuală a celor mai importante măsuri care vor fi propuse pentru a intra în vigoare în perioada următoare.
Guvernul României spune că vrea să impună aceste 15 măsuri ca parte a pachetului al doilea pentru a reduce și mai mult cheltuielile publice, una dintre problemele cele mai mari cu care se confruntă țara noastră la ora actuala, iar ele ar putea intra în vigoare în următoarele luni.
Măsuri cu impact important pentru cetățeni și comunități în pachetul guvernamental pentru reforma administrativă:
- Descentralizarea activității organizării jocurilor de noroc. Primăria va avea dreptul de a decide dacă autorizează sau nu efectuarea aceastei activităţi pe raza localității pe care o gestionează. Autoritatea locală poate să decidă instituirea unei taxe speciale, anuale, care se va plăti de către operatorul licențiat pe jocuri de noroc;
- Se vor institui măsuri prin care veniturile unei persoane domiciliate pe raza unei unități administrativ-teritoriale să poată fi reținute la sursă în cazul în care nu se achită de obligațiile față de bugetul local;
- Suspendarea permisului de conducere va avea loc în cazul în care amenzile contravenționale de circulație nu sunt achitate în termen de 90 de zile de la comunicare;
- Restituirea permisului de conducere suspendat se va face sub condiția dovedirii achitării amenzilor de circulație pe care le are cetățeanul posesor de acest permis;
- Radierea din circulație a unui autovehicul va fi condiționată de prezentarea certificatului de atestare fiscală cu stingerea tuturor datoriilor;
- Cumpărătorul va putea achiziționa un autoturism și îl va putea înscrie pe numele său atunci când are toate datoriile plătite;
- Autorizațiile de construire vor putea fi eliberate doar cetățenilor care și-au achitat taxele și impozitele locale sau amenzile contravenţionale.
Asigurăm finanțare pentru proiectele europene și cele locale, în stadiu avansat de realizare!
Premierul Ilie Bolojan: Continuăm proiectele finanțate din fonduri europene și pe cele din Programul Anghel Saligny aflate în stadiu avansat de realizare, urmând ca, pentru anul viitor, să avem o prioritizare clară a tuturor investițiilor.
- Am finalizat o analiză a modului în care gestionăm investițiile în România.
- E nevoie să ne concentrăm pe asigurarea finanțării pentru proiectele europene, PNRR cu prioritate, fondurile de coeziune pe locul 2.
- Un program important pentru autoritățile locale este Programul Anghel Saligny. Am decis să prioritizăm aceste investiții în așa fel încât să continue să fie finanțate proiectele care au un stadiu de maturitate avansat pentru a le putea finaliza.
- Până la finalul anului să definitivăm prioritizarea, în funcție de domeniul în care sunt aceste proiecte, în funcție de importanța lor, în funcție de maturitatea proiectelor, de anul viitor să avem prioritizate toate investițiile pentru a le putea continua.
Reforma în primării: angajați în funcție de mărimea localității
Premierul Ilie Bolojan: Administrația locală stă la baza piramidei noastre administrative și principalele măsuri propuse prin pachetul doi vizează:
- Plafonarea numărului de angajați care va fi stabilit pentru fiecare localitate la nivel național;
- Limitarea numărului de polițiști locali;
- Stabilirea unei grile de salarizare unică pentru localitățile care nu-și acoperă din venituri proprii cheltuielile de personal;
- Alocarea fondurilor guvernamentale în funcție de eficiența activității;
- Împărțirea normei unui funcționar public între două-trei primării;
- Reducerea cabinetelor aleșilor locali, inclusiv a demnitarilor de la nivel central;
- Toate măsurile din acest pachet urmează să fie anunțate până la finalul lunii iulie.
This post was last modified on iul. 20, 2025, 9:43 AM 09:43