Dezbaterea publica privind reorganizarea Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva, organizata de Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP), s-a transformat intr-un maraton de peste patru ore, oferind un cadru deschis pentru opinii, observatii si propuneri venite din partea societatii civile, mediului academic, industriei forestiere, organizatiilor neguvernamentale si a publicului interesat.
Intalnirea a vizat proiectul de Hotarare a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Romsilva, document care urmeaza sa intre pe circuitul de avizare dupa integrarea feedback-ului primit.
La finalul sesiunii, ministra mediului Diana Buzoianu a multumit participantilor si a subliniat ca toate propunerile vor primi raspuns in scris, iar forma finala a hotararii, rezultata din consultari, va fi publicata. Potrivit acesteia, obiectivul central este indeplinirea obligatiilor asumate la nivel european, astfel incat sa fie protejate investitii de sute de milioane de euro finantate prin PNRR.
In acelasi timp, reorganizarea este prezentata ca un demers de eficientizare si de protejare a padurilor, construit prin parteneriat onest cu toti cei care pot contribui la acest obiectiv comun. Un mesaj esential transmis in cadrul dezbaterii vizeaza siguranta locurilor de munca: nu sunt avute in vedere concedieri.
Aproximativ 480 de angajati din directiile afectate urmeaza sa isi pastreze posturile, iar structurile tehnice judetene vor continua sa functioneze pe teren. Concomitent, MMAP propune introducerea unei contabilitati separate si a unor criterii de performanta clare, ajustabile in functie de realitatile din fiecare regiune, in masura in care vor fi transmise propuneri punctuale si bine fundamentate.
Pentru predictibilitate si o mai buna implicare a tuturor actorilor, autoritatile pregatesc un calendar public de adoptare a celor peste 20 de acte normative secundare necesare punerii in aplicare a noului Cod Silvic. Acest calendar va permite partilor interesate sa cunoasca din timp etapele si modalitatile prin care isi pot exprima punctele de vedere, contribuind la un proces decizional transparent si participativ.
In arhitectura institutionala propusa, a fost stabilit un numar final de 12 directii regionale. Totusi, configuratia lor ramane deschisa unor ajustari, acolo unde exista argumente solide privind componenta judetelor. Mesajul oficial este unul al fermitatii si asumarii, dar si al disponibilitatii de a calibra detaliile administrative pentru a reflecta nevoile reale din teritoriu.
Temele dezbatute in profunzime au inclus numarul si structura directiilor silvice, modul de organizare a activitatilor de exploatare, separarea contabila a activitatilor economice si definirea indicatorilor de performanta, cu accent pe corelarea managementului cu rezultate masurabile. Au fost abordate, de asemenea, aspecte juridice si procedurale, accelerarea digitalizarii si trasabilitatea masei lemnoase de la prima punere pe piata, precum si directii de adaptare la schimbarile climatice, de la selectia speciilor la densitatile de impadurire.
Un alt capitol important a privit valorificarea potentialului turistic si recreativ al padurilor si ariilor protejate, domeniu in care autoritatile promit reguli clare si instrumente moderne pentru administrare si monitorizare. In ansamblu, reorganizarea este prezentata drept o oportunitate istorica pentru a orienta Romsilva spre eficienta, integritate si protectia durabila a patrimoniului forestier, intr-un cadru in care transparenta si participarea publica devin regula, nu exceptia.
Ministrul Mediului spune ca procesul va continua cu acelasi ritm sustinut, urmand ca forma finala a hotararii si pasii urmatori sa fie anuntati in baza propunerilor primite si a consultarilor in curs.
This post was last modified on aug. 9, 2025, 10:15 AM 10:15