X

AIRBNB Urmează În Sfărșit Booking cu o Măsura Oficială Importantă

Airbnb urmează într-un final Booking cu o decizie pe care foarte multă lume o aștepta de ceva vreme, iar asta pentru că a decis să lanseze în mod oficial în Statele Unite o nouă opțiune de plată care schimbă momentul în care oaspeții achită sejurul: „rezervă acum, plătește mai târziu”.

Airbnb cu funcția noua permite utilizatorilor să efectueze o rezervare fără a plăti imediat, suma urmând să fie achitată la o dată ulterioară, înainte de check-in. Potrivit AirBnb, plata va fi solicitată înainte de încheierea perioadei de anulare gratuită a sejurului, astfel încât gazdele să aibă timp să găsească o altă rezervare în cazul în care oaspetele renunță.

Mecanismul este disponibil exclusiv pentru sejururile din SUA care au o politică de anulare moderată sau flexibilă. În aceste condiții, noua opțiune mută momentul plății fără a schimba regulile de anulare ale proprietății și fără a afecta calendarul gazdei.

AIRBNB Urmează În Sfărșit Booking cu o Măsura Oficială Importantă

Noua optiune ”platește mai tărziu” din Airbnb.

Airbnb precizează că, deși plata pentru cazare poate fi amânată, anumite costuri vor continua să fie percepute în avans, atunci când sunt selectate: asigurarea de călătorie, contribuția climatică sau alte suplimente opționale.

Compania subliniază că noul instrument este distinct de soluția pe care o oferă deja sub forma „plătește o parte acum, plătește mai târziu”, prin care utilizatorul achită o parte din sumă la momentul rezervării și restul înainte de check-in.

Diferența esențială este că, prin „rezervă acum, plătește mai târziu”, oaspetele nu mai face nicio plată în momentul rezervării, ci doar înainte de expirarea ferestrei de anulare gratuită. AirBnb menționează, totodată, că pe platformă sunt disponibile și plăți prin serviciul „cumpără acum, plătește mai târziu”, Klarna.

Airbnb afirmă că pentru gazde noua opțiune este concepută astfel încât să nu le compromită șansele de ocupare. Solicitarea automată a plății înainte de finalul perioadei de anulare gratuită oferă un tampon de timp pentru a relista datele eliberate în caz de anulare. Pentru oaspeți, beneficiul anunțat de AirBnb este flexibilitatea: rezervarea datei dorite fără cost imediat, cu obligația clară de a achita înainte de termenul limită stabilit de politica de anulare a cazării.

Airbnb își diversifică opțiunile de plată în SUA, combinând flexibilitatea pentru clienți cu măsuri care, potrivit companiei, protejează interesele gazdelor. Disponibilitatea rămâne limitată la sejururile cu politici de anulare moderată sau flexibilă și nu modifică regimul taxelor opționale plătite în avans.

Redactia iDevice.ro

This post was last modified on aug. 15, 2025, 1:21 PM 13:21

Disqus Comments Loading...