Planeta Mercur si-a Modificat Dimensiunile, ce Au Descoperit Oamenii de Stiinta

In timp ce astronomii privesc constant spre Planeta Marte pentru semne ale trecutului ei tectonic, un set nou de rezultate despre Mercur deschide o fereastra surprinzatoare asupra modului in care corpurile stancoase isi pierd caldura si se micsoreaza.

Imaginea e simpla si memorabila: asemenea multor produse de patiserie care se lasa dupa ce se racesc, Mercur s-a strans treptat de la formarea sa, acum circa 4,5 miliarde de ani. Aceasta racire a creat falii de impingere care brazdeaza scoarta, adaptand permanent scoarta la contractia interna.

Ani la rand, cercetatorii au incercat sa masoare cat de mult s-a micsorat planeta Mercur, insa estimarile au variat considerabil: intre 1 si 7 kilometri, in functie de ce falii au fost incluse in analize. Pentru a rezolva discrepanta, Loveless si Klimczak au propus o abordare diferita.

In loc sa depinda de numarul total de falii dintr-un set de date si de relieful vertical asociat fiecareia, metoda lor porneste de la intrebarea: cat din contractia globala este “inghitita” de cea mai mare falie observata? Odata stabilit acest aport, efectul este scalat pentru a estima contractia totala a planetei.

Aplicand tehnica pe trei cataloage distincte de falii – unul cu 5.934 de structuri, unul cu 653 si altul cu doar 100 – rezultatul a ramas remarcabil de stabil: Mercur ar fi suferit o contractie de aproximativ 2 pana la 3,5 kilometri ca efect direct al faliilor induse de racire. Iar cand aceste cifre sunt combinate cu alte contributii posibile ale racirii interne, dincolo de faliere, concluzia de ansamblu indica o micsorare a razei cuprinsa intre 2,7 si 5,6 kilometri de la nasterea planetei.

Pentru Planeta Marte, miza este evidenta. Marte prezinta falii, iar metodologia testata pe Mercur ar putea oferi si aici un cadru robust pentru a cuantifica felul in care contractia interna a fost acomodata de tectonica. O estimare mai coerenta a contractiei ar rafina scenariile despre istoricul termic pe termen lung al lui Marte si ar limpezi legatura dintre racire, formarea de falii si evolutia scoartei.

In loc de rezultate care depind de cate structuri sunt incluse intr-un inventar, cercetatorii ar avea o unealta ce isi pastreaza increderea inclusiv atunci cand datele sunt rare sau inegale, lucru esential pentru Planeta Marte, unde acoperirea observatiilor variaza.

Pe scurt, povestea contractiei lui Mercur nu este doar despre o planeta vecina. Este un ghid de lucru ce poate transforma modul in care intelegem tectonica de pe Planeta Marte, oferind o cale mai clara spre reconstrucția trecutului ei geologic.