Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un avertisment ferm, deoarece sistemul public nu mai poate fi împins înainte cu aceleași instrumente și reflexe, în timp ce aproape jumătate dintre elevi rămân în zona analfabetismului funcțional.
Ministrul Educației afirmă că, deși „luminile” există – profesori dedicați, olimpici, oameni ai educației care obțin rezultate incontestabile –, tabloul realist obligă la o schimbare de paradigmă. S-a atins o limită maximă de admisibilitate, iar continuarea „în vechile paradigme” nu mai este o opțiune credibilă.
Prima linie de intervenție anunțată este educația remedială, înțeleasă ca o abordare coerentă de după formarea competențelor de bază: consolidare pentru cei care le dețin, corectarea lipsurilor pentru cei care nu le-au dobândit și, mai ales, antrenarea elevilor în utilizarea cunoștințelor în viața de zi cu zi. În această logică, școala își recapătă misiunea de a produce utilitate socială și performanță, nu doar acumulări inerțiale de informații.
Ministrul Educației explică și că a doua direcție privește modul în care evaluăm învățarea. Testările naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a includ, în premieră, itemi de tip PISA, care verifică aplicarea cunoștințelor în contexte reale.
Miza nu este o cosmetizare a examenelor, ci lărgirea capacității lor de a măsura competențe autentice, astfel încât școala să poată personaliza intervențiile și să răspundă punctual acolo unde apar blocaje. Evaluarea devine, astfel, un instrument de orientare pedagogică, nu doar un filtru birocratic.
A treia direcție este educația prin valori. În prezent, accentul cade prea mult pe cunoștințe declarative – și, pe alocuri, pe cele procedurale – iar valorile rămân în plan secund. De aici decurge și demotivarea: mulți copii nu vin cu plăcere la școală pentru că nu văd de ce învățarea este importantă pentru viața lor.
Reinstalarea valorilor în centrul curriculumului este condiția pentru sens, pentru responsabilitate și pentru o cultură a reușitei care să depășească pragul examenelor.
Ministrul Educației spune că tema încrederii traversează întregul demers. Elevul și părintele trebuie să fie, împreună cu profesorul, co-creatori ai educației. Contribuțiile nu sunt de același tip și nici egale, însă rolurile trebuie definite clar. Lipsa regulilor generează conflicte și erodează încrederea în sistem; de aceea, arhitectura instituțională devine la fel de importantă precum practica de la clasă.
Ministrul Educației indică două proiecte de sistem. Primul este dezvoltarea de planuri-cadru alternative, validate ca model de lucru care cheamă la coordonare toți „oamenii educației”. Al doilea este Pactul pentru Deceniul Educației și Cercetării/Științei (2026–2036), ce urmează a fi propus decidenților politici.
Pactul are trei angajamente-cheie, bugetul pentru educație și cercetare crește în fiecare an față de anul anterior; marile paradigme sunt calibrate la repere UE și OECD, cu țintă către cele mai bune practici; iar educația (diseminarea cunoașterii) și cercetarea/știința (generarea cunoașterii) rămân în aceeași autoritate, pentru coordonare eficientă și pentru transformarea României într-o societate bazată pe cunoaștere.
Ministrul Educației explucă inclusiv că obiectivul este măsurabil și încadrat în timp: dacă măsurile vor fi implementate consecvent, în patru–cinci ani analfabetismul funcțional poate fi redus semnificativ. „Luminile” vor fi mai puternice, iar școala, modernă, conectată la nevoile reale ale elevilor și ale societății, își va recâștiga credibilitatea.
Daniel David transmite un mesaj lucid și fără echivoc, nu mai putem continua în vechile paradigme; este timpul pentru o mutație de logică, pentru evaluări relevante, pentru valori asumate și pentru încredere clădită pe roluri clare și reguli previzibile.