X

Metodologia Semnata prin Ordinul de ULTIMĂ ORĂ al Ministrului Educației, va fi Publicată în Monitorul Oficial

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat o nouă metodologie prin care cele două ore săptămânale alocate elevilor vor fi folosite flexibil, dar riguros, în patru direcții clare, consolidarea și fixarea competențelor deja dobândite, recuperarea competențelor planificate dar insuficient asimilate, exersarea utilizării competențelor în viața cotidiană și, respectiv, dezvoltarea lor în condiții de performanță.

Ministrul Educației afirmă în mod oficial faptul că acest nou demers guvernamental este parte dintr-un program remedial pe care ministrul Daniel David îl leagă atât de nevoile imediate ale sistemului, cât și de obiectivele sale strategice.

„Analfabetismul funcțional și abandonul școlar reprezintă tare majore ale sistemului nostru de educație, cu risc asupra securității naționale, prin expunerea țării la manipulare și destabilizare prin pseudoștiință (inclusiv promovată prin fake news)”, afirmă ministrul.

Daniel David, în acest context, explică faptul că măsurile impuse de criza fiscal-bugetară au fost calibrate astfel încât să producă și câștiguri educaționale, nu doar să asigure continuitatea salariilor și burselor până la finele anului.

Rezultatul este configurarea unui program remedial care urmărește să îi ajute pe copii să asimileze mai bine, chiar la un nivel performant, cele opt competențe-cheie, să fie pregătiți pentru intrarea în gimnaziu și să înțeleagă rostul școlii în viața de zi cu zi.

Ministrul Educației punctează că această viziune este dublată de reglementarea activităților remediale la nivel de gimnaziu și liceu, precum și de adaptarea evaluărilor din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.

Scopul acestor evaluări revizuite este să devină mai relevante pentru diversitatea competențelor și pentru modul lor de testare: nu doar măsurarea competențelor, ci și verificarea felului în care ele sunt folosite în situații concrete ale vieții cotidiene.

Ministrul Educației mizează pe un mecanism coerent care să acționeze simultan pe mai multe fronturi: reducerea analfabetismului funcțional, creșterea atractivității școlii, cu impact pozitiv asupra abandonului, și o pregătire mai bună a elevilor atât pentru parcursul școlar, cât și pentru viață.

Prin folosirea strategică a celor două ore săptămânale și prin reconfigurarea evaluărilor, autoritățile își propun să transforme presiunea momentului într-o oportunitate de reformă cu efecte durabile în educație.

Redactia iDevice.ro

This post was last modified on sept. 25, 2025, 7:09 PM 19:09

Disqus Comments Loading...