Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a transmis, la Forumul de Securitate de la Varșovia, că „dacă vrem o Europă sigură, Flancul Estic trebuie să fie puternic”, subliniind că mesajul său a fost prezentat în fața „peste 2.100 de participanți din peste 80 de țări”.
Ministrul Apărării a participat la panelul „Peace through strength: What is Europe’s Hard Power?”, alături de miniștrii apărării din Polonia și Norvegia, de secretarul general adjunct al NATO și de reprezentanți ai industriei de profil, unde a pledat pentru răspunsuri mai eficiente la „provocările Rusiei” și pentru facilitarea investițiilor în sectorul de apărare. „Acestea nu doar aduc mai multă securitate, dar și locuri de muncă și contribuie la dezvoltarea economică”, a punctat Moșteanu.
În contextul „incursiunilor rusești tot mai dese cu drone și avioane în spațiul aerian al Europei”, ministrul a cerut consolidarea apărării Aliate pe direcția nord–sud: „Flancul Estic trebuie consolidat, de la Marea Baltică până la Marea Neagră.”
Ministrul Apărării a subliniat faptul ca și coordonarea instituțională rămâne esențială: „NATO și Uniunea Europeană trebuie să lucreze împreună, cu inițiative complementare, pentru a garanta securitatea întregului spațiu euroatlantic.”
Pe lângă dezbaterile din panel, Moșteanu a avut o întâlnire bilaterală cu omologul său polonez, partener „strategic” al României. „Împărtășim aceleași provocări de securitate, iar cooperarea noastră devine și mai puternică atunci când o dublăm de proiecte concrete pentru mobilitate militară și pentru dezvoltarea industriei de apărare”, a arătat ministrul, indicând că interoperabilitatea și infrastructura duală sunt priorități comune.
Ministrul Apărării, tot la Varșovia, s-a întâlnit cu Marc Perestrello, președintele Adunării Parlamentare a NATO, pentru a discuta întărirea legăturii dintre „guverne și parlamente” în cadrul Alianței. „Am discutat despre cum putem lucra împreună pentru ca România și întreaga regiune să fie mai în siguranță”, a declarat Moșteanu.
Oficialul a reiterat „sprijinul nostru ferm pentru Ucraina și Republica Moldova”, remarcând că „alegerile de duminică de la Chișinău au arătat că moldovenii își doresc viitor european, iar noi avem datoria să-i sprijinim pe acest drum.” În final, ministrul a rezumat direcția de acțiune a instituției: „Lucrăm constant, în fiecare zi, pentru ca România să fie mai sigură și mai puternică.”
Mesajul său de la Varșovia fixează, astfel, o linie clară: întărirea Flancului Estic, investiții în industria de apărare și cooperare strânsă NATO–UE, cu obiectivul imediat al descurajării și al rezilienței pe întreg spațiul euroatlantic.