X

Anunțurile Ministrului Ionuț Moșteanu de ULTIMĂ ORĂ privind România, Armata și Războiul din Ucraina

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a avut la Varșovia, o întrevedere cu emisarul special al SUA pentru Ucraina, generalul-locotenent (rz.) Keith Kellogg, în care a fost reconfirmată excelenta cooperare strategică dintre România și Statele Unite ale Americii.

Ministrul Apărării și-a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant și substanțial oferit de Washington la consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, subliniind că angajamentul american în Europa rămâne esențial pentru menținerea stabilității în fața amenințărilor generate de Federația Rusă.

Ionuț Moșteanu spune că un subiect central al discuțiilor l-a constituit sprijinul acordat Ucrainei, deoarece el a reiterat determinarea României de a contribui la conturarea unor garanții solide de securitate pentru Kiev, printr-o cooperare strânsă între Europa și Statele Unite.

Ministrul Apărării, în aceeași cheie a vecinătății estice, a salutat rezultatul recentelor alegeri parlamentare din Republica Moldova, pe care îl consideră o confirmare clară a orientării europene a Chișinăului. El a punctat interdependența stabilității Ucrainei și a Republicii Moldova și impactul direct al acesteia asupra securității regionale, în special în zona strategică a Mării Negre.

Ionuț Moșteanu a insistat ca Marea Neagră să rămână pe agenda aliată, argumentând că este o zonă de interes major atât pentru NATO, cât și pentru Uniunea Europeană. „Consolidarea prezenței aliate în regiune, prin mijloace militare, politice și economice, este esențială pentru descurajarea oricărei agresiuni.

Coordonarea transatlantică este importantă pentru descurajarea agresiunii ruse, iar sprijinul pentru Ucraina rămâne un angajament strategic al României, în beneficiul securității întregii Europe”, a declarat ministrul apărării.

La finalul întrevederii, cei doi oficiali au reconfirmat interesul comun pentru aprofundarea dialogului pe linie de apărare și menținerea unei abordări unitare în sprijinul partenerilor vulnerabili din vecinătatea estică.

Ministrul Apărării afirmă inclusiv că în marja Forumului de securitate de la Varșovia, ministrul a avut și o serie de întrevederi cu reprezentanți ai unor companii din industria internațională de apărare, între care AIRBUS, MBDA, Raytheon și Shield AI.

Agenda a vizat cooperarea industrială și programele de înzestrare destinate modernizării și dotării Armatei României cu tehnică de ultimă generație. Moșteanu a apreciat nivelul colaborării în programele aflate în derulare și a evidențiat amploarea procesului de modernizare, exprimându-și încrederea în apariția unor noi oportunități pentru industria românească.

Discuțiile au detaliat priorități sectoriale, cu MBDA, valorificarea instrumentului financiar european SAFE și implicarea concretă a industriei naționale; cu Raytheon, continuarea cooperării în apărarea antiaeriană și de coastă, cu accent pe sistemele PATRIOT și rachetele anti-navă NSM; cu AIRBUS, utilizarea mecanismului SAFE și dezvoltarea unor soluții inovative de cooperare; iar cu Shield AI, explorarea posibilităților de colaborare, în special pe componenta software.

Ministrul Apărării a conchis că aceste demersuri confirmă determinarea de a accelera modernizarea capabilităților și de a consolida o industrie națională compatibilă cu cele mai înalte standarde aliate.

Redactia iDevice.ro

This post was last modified on oct. 1, 2025, 1:36 PM 13:36

Disqus Comments Loading...