iPhone Air, promovat drept alternativa ultra-subtire din portofoliul Apple, pare sa nu fi convins publicul tinta. Analistul Ming-Chi Kuo sustine ca lantul de aprovizionare a inceput deja sa taie livrarile si capacitatea, iar masurile se vor accentua in urmatoarele trimestre.
Potrivit estimarilor sale, furnizorii ar urma sa reduca productia cu peste 80% din prezent pana in primul trimestru din 2026, in timp ce componentele cu termene de livrare mai lungi ar putea fi scoase din fabricatie pana la finalul lui 2025.
Kuo explica slabiciunea prin suprapunerea cu modelele mainstream, iPhone 17 si iPhone 17 Pro ar acoperi deja cea mai mare parte a cererii utilizatorilor high-end, lasand putin spatiu pentru un nou segment conturat in jurul unui telefon extrem de usor si subtire. ]
Naratiunea negativa a fost alimentata si de alte surse. Saptamana trecuta, Mizuho Securities din Japonia a indicat o taiere de aproximativ un milion de unitati la planul de productie iPhone Air, din cauza vanzarilor sub asteptari. In acelasi registru, Nikkei a relatat astazi ca „practic nu exista cerere” pentru iPhone Air si ca Apple pregateste reduceri „drastice” ale productiei.
Contextul din industrie sugereaza că nici rivalii nu sunt imuni. Samsung ar fi intampinat o receptie similara pentru modelul sau super subtire, Galaxy S25 Edge, iar rapoartele indica sistarea dezvoltarii unei generatii urmatoare dupa rezultate dezamagitoare.
Pe termen lung, Apple cauta in continuare formula pentru „al patrulea loc” din gama iPhone. Compania a incercat mai intai iPhone mini, cu diagonala de 5,4 inci, fara succes. A urmat iPhone Plus, gandit ca versiune mai accesibila a Pro Max, dar cererea a ramas anemica. iPhone Air a dus ideea minimalismului la extrem, cu o constructie de 5,6 mm care a implicat compromisuri de functionalitate pentru a obtine un design foarte usor si subtire.
Privind inainte, zvonurile indica posibilitatea unui iPhone pliabil incepand cu 2026, ca parte a gamei iPhone 18. Daca se confirma, Apple ar putea muta naratiunea din zona subtirimii in cea a versatilitatii, lasand iPhone Air drept un experiment cu ecou limitat in piata.
This post was last modified on oct. 22, 2025, 10:59 PM 22:59