X

Romania in ALERTĂ după ce 2 Drone au Intrat in Spațiul Aerian Național

România este în alertă după ce în cursul acestei dimineți mesaje RO-ALERT au fost trimise din cauza celor 2 drone rusești care au survolat spațiul aerian al țării noastre la granița cu Ucraina, județele Galați si Tulcea fiind cele vizate, în localitățile survolate fiind trimise mesaje RO-ALERT către români.

România a avut în ultimele săptămâni mai multe incidente de acest gen, după ce Rusia și-a intensificat atacurile cu drone în această regiune de lângă Ucraina, scopul fiind și de a testa răspunsul pe care NATO îl are în cazul în care se detectează violarea spațiului aerian, dar din fericire nu au existat incidente la sol.

Radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat o țintă care se îndrepta spre spațiul aerian național, în dimineața de 25 noiembrie, în proximitatea județului Tulcea, fiind ridicate în aer, la ora 06.28, două aeronave germane Eurofighter Typhoon, de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, pentru monitorizarea situației.

Ținta a traversat spațiul aerian național dinspre direcția Vâlcove (Ucraina), până în zona Chilia Veche, județul Tulcea. La ora 06.55 s-a transmis mesaj Ro-Alert în zona județului Tulcea.

La 07.11 aeronavele Eurofighter Typhoon au raportat contact radar cu ținta deasupra teritoriului Ucrainei, în afara spațiului aerian al României.

La ora 07.37 s-a ordonat ridicarea de la sol pentru două aeronave F16 Fighting Falcon, de la Baza 86 Aeriană Borcea, iar la 07.48 s-a emis Ro-Alert și pentru județul Galați.

La 07.50 sistemele radar au detectat o a doua pătrundere în spațiul aerian național, în zona județului Galați, iar aeronavele F-16 au avut contact radar cu aceasta. În momentul emiterii comunicatului, situația este monitorizată de MApN.”

Aceasta pagina web foloseşte cookie-uri pentru a imbunatati experienta de navigare si a asigura functionalitati aditionale! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Despre Cookies.