Microsoft incearca sa clarifice modul in care sunt dezvoltate si distribuite actualizarile pentru Windows, dupa ce numeroasele denumiri si calendare de lansare au creat confuzie in randul utilizatorilor. Compania a publicat o prezentare generala a principalelor tipuri de actualizari si a explicat rolul fiecareia.
Windoss 11 are in centrul strategiei Patch Tuesday, ziua de marti in care Microsoft lanseaza actualizarile cumulative lunare. Acestea apar in a doua zi de marti a fiecarei luni si includ remedieri de securitate, corectii pentru probleme cunoscute si unele imbunatatiri ale functiilor.
Actualizarile sunt cumulative, astfel ca instalarea celei mai recente versiuni aduce automat si modificarile incluse in pachetele anterioare. Actualizarea KB5094126, lansata pentru Windows 11 in luna iunie, este un exemplu mentionat de companie.
Patch Tuesday si actualizarile optionale
Actualizarile Patch Tuesday mai sunt cunoscute drept versiuni B sau actualizari cumulative lunare, prescurtate LCU. Pentru companii, distribuirea lor poate fi controlata centralizat prin Autopatch, Intune sau Windows Server Update Services.
Microsoft ofera si functia hotpatching, care permite instalarea anumitor remedieri de securitate fara repornirea imediata a sistemului. Aceasta optiune poate reduce intreruperile in mediile profesionale.
In a patra saptamana a fiecarei luni sunt lansate actualizarile optionale de previzualizare. Acestea nu includ modificari de securitate si sunt folosite pentru testarea schimbarilor care urmeaza sa fie incluse intr-un viitor Patch Tuesday.
Utilizatorii le pot instala manual din Setari, Windows Update, Optiuni avansate si Actualizari optionale.
Cand Microsoft lanseaza actualizari urgente
Actualizarile out-of-band apar in afara calendarului obisnuit si sunt folosite pentru erori grave sau vulnerabilitati importante. In functie de urgenta, acestea pot fi distribuite automat sau pot ramane optionale.
Noile functii Windows 11 sunt activate si prin actualizarile lunare sau Microsoft Store, folosind o implementare treptata. Din acest motiv, aceeasi functie poate ajunge la utilizatori in momente diferite.




















