X

Olaf Scholz se Opune unei Paci Impuse pentru Ucraina

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a anuntat ca se opune unei paci impuse pentru Ucraina in momentul de fata, iar asta deoarece ucrainienii sunt singurii care pot si trebuie sa decida ceea ce este bine pentru ei, afirmatia fiind una extrem de importanta in contextul in care Franta spune ca e nevoie de negocieri si concesii.

Olaf Scholz afirma ca in momentul de fata razboiul este foarte departe de negocieri pentru ca Vladimir Putin crede intr-o pagine impuse, iar Uniunea Europeana, NATO si G7 trebuie sa trimita un mesaj foarte puternic prin care sa spuna ca democratiile lumii lupta impreuna impotriva imperialismului presedintelui Rusiei.

Olaf Scholz face aceasta afirmatie in contextul in care Germania a inceput sa livreze mai multe arme Ucrainei, impreuna cu diverse alte tipuri de ajutor, astfel ca ar trebui sa vedem si alte masuri importante luate de catre liderii europeni in curand, inclusiv acordarea statutului de tara candidatala aderarea la Uniunea Europeana.

“Ucraina – și numai Ucraina – decide ce este potrivit pentru ei. Nimic despre Ucraina fără Ucraina! Suntem departe de negocieri pentru că Putin crede într-o pace dictată… UE, NATO și G7 trebuie să transmită mesajul că democrațiile lumii sunt unite în lupta împotriva imperialismului lui Putin.”

This post was last modified on iun. 23, 2022, 8:28 AM 08:28

Disqus Comments Loading...