Samsung GALAXY FOLD. REVOLUTIE URIASA fara Apple

Samsung GALAXY FOLD revolutie

Samsung GALAXY FOLD. Primul smartphone pliabil, cu adevarat util, va fi lansat de catre compania Samsung undeva in cursul lunii aprilie, insa pe 20 februarie vom vedea o noua prezentare pentru functiile pe care le va aduce pentru utilizatori. Samsung GALAXY FOLD reprezinta un prim pas intr-o revolutie noua pe piata smartphone, una din care compania Apple lipseste, pentru ca desi are in dezvoltare un smartphone pliabil, nu il va lansa prea curand.

Samsung GALAXY FOLD. Telefoanele pliabile reprezinta viitorul, iar revolutia pe care o astepta foarte multa lume, la peste un deceniu din momentul lansarii iPhone, va incepe cu acest model de telefon mobil. E posibil ca Samsung GALAXY FOLD sa nu fie cel mai bun smartphone pliabil, dar macar da startul unei schimbari majore in ceea ce priveste felul in care sunt privite smartphone-urile de catre oameni, si in ceea ce priveste asteptarile pe care le au oamenii de la telefoane.

Samsung GALAXY FOLD porneste o revolutie din care lipseste Apple

Samsung GALAXY FOLD. Revolutia nu va fi una la fel de spectaculoasa fara Apple, insa Huawei, Xiaomi, Vivo, sau chiar Royole, investesc sume considerabile pentru a lansa ceea ce ar putea fi viitorul smartphone-urilor. Da, e posibil ca pana la un smartpone pliabil al Apple sa nu avem parte de o experienta grozava, nici de la Samsung GALAXY FOLD, si nici de la alte modele, asa cum s-a intamplat cu tabletele lansate pana la iPad, sau cu telefoanele inteligente oferite pana la iPhone.

Samsung GALAXY FOLD. Apple lipseste dintr-o evolutie a pietei smartphone care trebuia sa aiba loc poate chiar inca de acum cativa ani, insa din punct de vedere tehnologic lucrurile n-au avansat suficient de repede. E posibil ca nici acum sa nu fie suficient de avansate, si de aceea Apple ramane un spectator in aceasta revolutie pornita odata cu Samsung GALAXY FOLD, si celelalte telefoane, dar mai multe vom afla abia dupa data de 20 februarie, cand primele unitati vor fi oferite spre testare.

Samsung GALAXY FOLD. Cred ca 2019 e un an al “probelor” in ceea ce priveste telefoanele pliabile, si cred ca abia din 2020 vom vedea telefoane de acest gen care sa ofere o experienta cat de cat utila.

This post was last modified on feb. 17, 2019, 12:08 PM 12:08

View Comments (148)

  • "Revolutia nu va fi una la fel de spectaculoasa fara Apple"
    Hahahahaha... De unde le scoți, my friend? Serios ce contribuție a adus Apple în lumea smartphone după apariția Samsung?

    • Le scoate din istorie
      Atata invidie pe realitate..
      Pana la apple senzor de amprente si ecrane cu ppi mare nu prea chiar daca exista samsung

      • Ce scanner de amprente a făcut Apple?

        "Let me correct everyone here. The first phone with a fingerprint scanner was Pantech GI100 which was launched in 2004 i.e., 3 years before the Toshiba G500 and G900 was launched"

        • Se numeste touchID si a aparut prima data in iphone5s, dupa care toti au inceput sa copieze ideea.
          Pana cand a venit APple..nimeni nu folosea amprenta in telefoane,gen Pantech GI100 ...pt ca nu era intuitiv si era o mizerie de tehnologie,asa cum a fost si cu iris scan si face recon ...ori erau stricate ori daunatoare..pana a venit faceID
          Next

    • Lasa vrajeala. Samsung a copiat de la Apple de-a rupt, ani de-a randul, pana a ajuns in postura de a face telefoane de una singura.

      • Mhm . Apple nu a copiat ideea "smartphone" de la IBM , nu a copiat touch ID-ul , nu a copiat o grămadă de alte lucruri . Nu nu nu . Totul îi bug vizual , Apple nu a copiat nimic . Ei doar au împrumutat, nu? Şi ce tot ai cu Samsung? Există şi Xaiomi , Huawei , Asus , etc . Alea nu contează nu?

      • Culmea doar tu şi Srb scoateți aceleasi gen de propoziții şi aceleasi afirmații . Hmm oare de ce? Nu este ca şi cum ați fi una şi aceaşi persoană . Dacă tot dăm acuzații că ăla la copiat ce celălalt măcar să aducem şi dovezi să convingem lumea . Mai mult de jumate de site se plânge de chestiia asta . Şi de ce te tot pui pe alt cont să faci scandal ? Dacă nu ai fi tu pe acel cont mă gândesc că ai acționa împotriva acelui utilizator dar asa? Este cam evident . Dacă tot ai ceva de spus spune pe contul tău nu pe alte enspe mii de conturi . Şi dacă nu-ți place Samsung de ce faci articole despre ei? A da , normal că Samsung îşi face proprile telefoane singur , ei fac tankuri , avioane , nave , zgârie-nori , COMPONENTE DE TELEFOANE şi să nu-si facă proprile telefoane ?!?! Tu gândesti ce scrii ? Apple nu-i în stare să-şi facă ecranele şi bateriile sau să facă o actualizare pentru IOS fără bug-uri dapăi să-şi facă singură toate . Stiu că probabil vei sterge comentariul că mna " cum să mă facă un copil de 15 ani " dar totusi mai puțin hate şi mai multe gânduri pozitive şi mai usor cu jignitul că nu-i ok .

        • I-am dat lui srb mobilul meu si nu are curaj sa ma sune ??? Sa mi explice si mie de ce e asa scârbos cu toti, cum i se permite, cine il recomanda.

          • Da. Sa sune. Ii confirm oricui numele si ca am lasat nr. aici. Se poate verifica. Ma suni si iti citesc in direct de pe site aberatiile tale, ca sa iti dovedesc ca tot eu sunt, cel care scriu aici.

          • acel numar este inchis deci nu te mai stradui sa spui minciuni
            maimutica ramai in copacel cu anturajul tau de copilasi...nu uita sa ne mai minti si cu varsta ta de peste 40 ani

          • Sa mai confirme cineva ca e inchis. Pana atunci ce spui tu e zerrro. Esti un aberant mincinos. Nu te mai crede nimeni.

          • ok ok, pe mine nu ma intereseaza problemele tale provocate de prrostia ta
            Deranjeaza pe altcineva,pe mine nu ma intereseaza

          • Ai zis ca ne dovedesti ca esti bogat , smecher, cu fapte, cu recomandari. Ca esti Zeu. Cum o sa faci asta daca esti laș ca un pui de gaina care nici macar telefonul nu are curaj sa il faca public ??

          • cand am zis asta? tu iar fabulezi si minti pe aici
            Eu nu sunt prrost sa imi fac nimic public, las oamenii cu creier de gainia sa o faca

          • Cum nu ai postat mă?
            De o grămadă de ori am văzut că ziceai ,, A venit Zeul Srb " și cum te dai smecher de fiecare dată, tu mai mult de 15 ani nu ai și nu știu cum de îți dau părinții acces la internet

          • Păi nu mă pot concentra mă când văd un bideu ca tine mâncând ce nu trebuie, a ieșit la iveală faptul că ești un jeg mincinos, ai încercat să îl faci pe Alex Popov mincinos și cum ți a venit la gură dar eu l-am sunat și merge numărul nu cum spuneai tu, mai bine te-ai duce să mai citești o carte și să-ți mai ajuți părinții pentru faptul că țin o scursură ca tine în spate

          • daca nu te poti concentra atunci nu am ce comunica cu tine. Mie imi plac oamenii ce pot face multe lucruri in acelasi timp
            Deci, bye bye deja prrostia ta ma plictiseste si observ ca ai limitele foarte jos

          • Momentan m-am înjosit vorbind cu un schizofrenic ca tine, bineînțeles că ar trebui să fiu tras la răspundere pentru asta dar am zis că poate îți dai și tu seama de prostia ta și de faptul că ar trebui să dispari de pe fața pământului, indivizii ca tine aruncă cu o pată de noroi în cuvântul ,, Om ", ai avea tu aspect de om dar ai mintea putredă și îmbâcsită de prostie

          • Daca esti prrost esti prrost...te-am adus jos acolo unde voiam
            Manipularea este arma oamenilor inteligenti pt oameni cu creierul nedezvoltat

          • "Momentan m-am înjosit vorbind cu un schizofrenic ca tine"
            si dupa aceea

            "ai mintea putredă și îmbâcsită de prostie"

            Deci tu inca continui sa te injoesti prin cuvinte simple de om ne-educat

          • Băi băiete ți-am mai zis, credeam că poate te pot face să îți dai seama cât ești de prost, știi ce, ăsta e ultimul mesaj pentru tine, nu-mi mai pierd timpul și nu-mi mai bat capul cu o scursură a societății ca tine!

          • Băi băiete ți-am mai zis, credeam că poate te pot face să îți dai seama cât ești de distrus, știi ce, ăsta e ultimul mesaj pentru tine, nu-mi mai pierd timpul și nu-mi mai bat capul cu o scursură a societății ca tine

          • Pai inseamna ca nici la asta nu te pricepi...
            E ok omule, oamenii prrosti niciodata nu recunosc geniile sau oamenii inteligenti pt ca se simt amenintati...sunteti precum minerii si comunistii..aveti boala pe clasa inalta a societatii

          • deci ti-ai batut capul sa imi scrii un comentariu ca nu iti mai bati capul??
            Cine vorbea de om incult cu minte de infant

          • Parintii tai au nascut o omida ce nu se poate concentra mai mult de 3-4 comentarii....Vezi ca ma confunzi cu mincinosul de tine/sau userul Alex popou

          • Nu poți cere OLX să îți spună cine a postat anunțul în locul tău? Așa aflam și noi unde se ascunde lashul.

          • care lash? oricine, poate chiar si tu ai facut asta din moemnt ce ai nr lui
            jesus, zici ca sunt inconjurat de prrosti

      • Ce vrăjeală prietene? Samsung a copiat pătrățelele rotunjite și zăvorul bunicului "slide to unlock". Și astea au fost la modelul S2, iar de atunci nu am mai văzut nicio asemănare între Samsung și Apple, cel puțin nu copie de la Apple la Samsung ci invers.
        Ce altceva a mai copiat Samsung, mai ales ani de zile așa cum scrii?

        Mai vrăjitor ești tu pentru că îți vrăjești armata de postaci cu aceeași marotă: Samsung a copiat de la Apple, na na na!
        Apple a copiat de la Samsung prea multe elemente importante fără de care azi nu ar fi existat iPhone-ul așa cum e:
        - formatul phablet
        - ecranul OLED
        - încărcarea wireless
        - încărcarea rapidă
        - Samsung Pen denumit pompos Apple Pencil
        - stabilizarea optică a camerei duale (Samsung a făcut-o în S8, cu 6 luni înainte de iPhone X)
        - diagonala ecranului 5,8 inci
        - ecranul edge to edge (știi bine ce margini dizgrațioase avea iPhone până la iPhone X)
        - rezistența la apă și praf
        - vânzarea a două modele concomitent din aceeași generație de smartphone-uri (Samsung a început cu S3 și S3 mini)
        - denumirea Plus (folosită de Samsung din 2012)
        - etc

        Dacă vorbim despre ce a copiat Apple "shamelessly" de la Android și alți producători de smartphone-uri Android, lista este și mai rușinoasă pentru "cea mai inovatoare companie din lume":
        - designul plat (de la Google)
        - difuzoarele stereo (de la HTC)
        - "Hey Siri" (de la Google)
        - tableta cu ecran de sub 8 inci (de la Nexus-ul lui Google)
        - "Raise to wake" (de la Google)
        - "Tap to wake" (de la LG)
        - scanarea facială .. Știu că Face ID este ceva extraterestru, magic, dar în sine este tot scanare facială pe care nu Apple a gândit-o.
        - butoane tactile

        Samsung nu are nevoie să copieze de la Apple așa cum Mercedes nu are nevoie să copieze de la Ford. Să susții mereu că Samsung copiază de la Apple este rea intenție. Însăși faptul că Samsung reinventează smartphone-ul prin Fold este o dovadă că nu are nevoie să copieze de la nimeni, cu atât mai puțin de la Apple.

        Numai bine!

      • Deschide Gsmarena la modelele Samsung si vezi ce telefoane facea Samsung cu multi ani inainte de aparitia lui iPhone 1 in 2007. Avea modele cu Windows Mobile, cu Bada, cu Symbian, cu pen, cu Amoled, cu super camere. Cum poti scoate o asemenea ineptie ca Samsung a invatat sa faca telefoane de la Apple ??

        • Badaos si windows mobile si symbian
          Hahahahah
          Toate 3 eliminate,unde sunt acum?!
          In mormant
          Doamne oamenii praf apreciaza lucrurile ce nu rezista,asta da semn de masochist

          • Nu conteaza unde sunt acum aceste sisteme de operare. Inca un comentariu irelevant de troller cu creier minuscul. Au fost scoase cu 5-6 ani inaintea lui iOS, au functionat, si-au facut treaba la vremea lor si au fost top si pe toate le-a avut Samsung. Deci nu e cazul sa se spuna ineptii de genul ca Samsung a invatat sa faca telefoane dupa ce a copiat Apple. Aberatii !!!

          • Tot el este troller cu creier mic? Vorbeste omul ce da numere aleatorii ca sa isi arate barbatia lui de femeie mincinoasa?!
            BadaOS nu a fost nicio secunda in top..si nici windows mobile
            Doar symbian a avut zilele lui de top
            Arata ce cultura ai

          • Tu nu erai nascut in 2003 cand era Winows Mobile la moda ca sa stii. Ordinea pe piata era Symbian, Windows Mobile, Bada. Wave 1,2,3 cu Bada s-au vandut foarte bine atunci ca erau frumoase si ieftine față de Nokia cu Symbian. Tu esti praf.

    • Apple a adus pen-ul de 100 euro si incarcatorul rapid vandut separat de 50 euro. Ne-a invatat ce inseamena japca in stil american.

    • Băiete nu uita ca Note 1 a dat tonul la trendul ecranele mari. Numele de phablet Note-ul l-a dat. Nici macar astazi seria Note nu are rival in materie de productivitate. Deci comparația ta demonstrează exact contrariul a ceea ce ai scris.

      • a dat tonul in a face acel telefon comic...si toata lumea radea de ce mare era si penibil
        Deci nu ala a dat tonul,abia note 3 a devenit un phablet ok
        Nu compara Note 9 cu ce a fost note 1...ca eu aici vorbesc despre prima generatie dintr-un segment nou....si va fi o mizerie...poate samsung fold 3 va fi ok
        Deci invata sa intelegi ca sa nu mai zici prostii ca ma contrazic

        • Note 1 a fost un experiment. Nu stiau ca va avea asemenea succes. Au incercat. Si au reusit. Note 3 a devenit phablet ok ca a inceput lumea sa se obisnuiasca cu noul trend al ecranelor mari. Note 1 a fost socant de mare intr-o masa de telefoane cu ecrane de 3,5". Ia acum un Note 1 in mana si vezi daca mai ti se pare mare....

          • Da tot e mare din cauza ca era paleta.adica inca si in ziua de azi este un telefon cu LATIMEA prea mare
            Verifica note 1 vs note 9
            Oficial si samsung a recunoscut

          • Era mult mai misto ecranul lat 16:9. Se tasta mult mai usorsi se naviga pe internet mai usor. Si filmele se vedeau normal. Aspectul de paleta compensa cu partea practica. Note 9 cu 21:9 e mult mai ingust. Oricum nu despre asta era vorba. Era vorba ca Note 1 a fost un experiment reusit in 2011 si Apple cand a vazut cum se vinde Note, au scos si ei ecranele mari de 5,5 pe iPhone 6 Plus in 2014 care era EXACT la fel de paleta lata cu ecran 16:9 ca Note 1.

          • Cand vinzi f putin si se face misto de ce ai scos pe piata la tine inseamna experiment reusit?
            Nu draga insistenta samsung de a mai face note 2-3 etc a facut phabletul chestia ce este acum

          • 6 ani de NOTE ajuns la a-9-a generatie sunt clar un experiment reusit aberantule. Altfel il opreau demult. Trollere, 80% din vanzarile de iphone sunt datorate modelelor mari, Plus. Adica copiile de NOTE. Jenant !!! Note in fiecare an cand apare este cel mai tare. Si acum Note 9 este imposibil de depasit la camera si ecran, cand mai avem jumatate de an si apare Note 10.

          • Iphone 6 plus este mai usor de folosit fata de note 1 din cauza latimii
            Inteleg ca vrei sa aberezi dar sa te dai si prrost?!
            Macar sa stiu ca sa nu imi pierd timpul

          • Nu m-ai sunat pe mobil sa imi spui tu direct cu vocea ta de ce esti tu asa de tare in gura aici, insulti si cine te recomanda. Suna-ma !!! 0721.448.808.

          • Iphone 6 Plus se compara cu NOTE 4, PRAPADITULE, ca ambele sunt aparute in toamana lui 2014 la o luna diferenta. DA COMPARE PE GSMARENA SA VEZI CUM STERGE PE JOS NOTE 4 CU IPHONE 6 PLUS IN 2014 , TROLLER INFECT CE ESTI !!! Si Note 3 din 2013 sterge pe jos cu iPhone 6 Plus in 2014. Pana la iPhone X care chiar imi place si am, iPhone au fost niste tigăi. Note 1 a fost un pionier, a fost primul, a fost un experiment pe care dup-aia l-au cizelat dupa cerintele pietii. La fel ca mizeria de iphone 1 si 3 care aratau ca niste conserve. De abia iphone 4 a aratat bine. Am avut 4S si mi-a placut. Foarte misto. Esti atat de patetic si orbit de furie si invidie ca trebuie sa recunosti ca iphone 6 plus a copiat Note, ca cerea piata si Apple ramasese rau in urma cu iphone 5 cu cei 4" prapaditi.

          • Nu m-ai sunat pe mobil sa imi spui tu direct cu vocea ta de ce esti tu asa de tare in gura aici, insulti si cine te recomanda. Suna-ma !!! 0721.448.808.

          • Lasa caterinca lașule. Tu esti fata. Da un nr. de telefon. Pana atunci ramai fetița site-ului. Nu ai nici macar curaj sa suni la un telefon scârbă srb

          • nu este nicio caterinca...am sunat si a raspuns o fata...
            Las este cel ce da nr altei persoane
            Penibil
            OAMENI incercati acest nr 07xxxxxxx si vedeti daca va raspunde dl POPOU

          • Da si toti cei care suna o sa vada ca este un nr inchis, deci minti ca o mizerie de om ce are doar gura mare pe net
            maimuta, mergi in alta parte cu minciunile tale pt copilasi

          • sa las un nr real asa cum ai lasat tu?
            imi place cum te schimbi...parca tu erai barbat adevarat de peste 40 ani ce lasa nr de telefon la care sa raspunzi si nu care sunt inchise
            Te-am facut sah mat...si este mai trist daca chiar ai peste 40 ani

          • Da, intra in casuta vocala...deci cel ce abereaza esti tu
            Mergi la munca ca un sclav si nu mai intra pe aici doar cand iti da seful voie ca si asa nu ai nimic inteligent de spus....nici macar la minciuni nu te pricepi

          • Incearca la dupa 15.30. Acum chiar nu pot vorbi si am inchis. Sunt la un job unde nu am voie sa am telefonul cu mine in anumite zone. La 15.30 iti garantez ca il deschid. Ne nevoie sa ma insulti gratuit, nu am evut bicio discutie cu tine. Cand o sa ma suni, sa imi spui de ce ma faci sclav. Vreau si eu sa stiu.

          • Pai ramai in kktt la job. Nu ai voie la telefon,jesus,esti condus de comunisti
            Si nu mai pune lumea sa te sune daca tot nu poti raspunde
            Ce atitudine de immbecil

          • Sunt job uri unde undele radio influenteaza niste chestii si nu ai voie cu telefonul peste tot....dar nu stii tu din astea

          • Vă purtați ca niște copii, frate știu toți că încerci să te dai cine nu ești și că acel număr este fals, adică toată lumea minte și numai tu spui adevărul, cât despre Srb, te văd peste tot băi băiatule, tu ești Nostradamus și Zeul atotștiutor, părerea mea este să te duci la muncă sau la școală să îți mai ocupi timpul, oamenii ca tine nu ar trebui să aibă acces la internet și mai mult ca sigur nici măcar nu ai atins un iPhone așa cum pretinzi, cât despre Apple este o marcă jegoasă care nu știe să satisfacă clienții și să le asculte nevoile așa că mai lasă-ne cu aberațiile tale

          • Telefonul acum e deschis si poti sa ma suni la 0721. 448. 808, domnule Blix. Personajul SRBSRB e un laș care nici macar nu are curaj sa ma sune la telefon, la 0721.448.808. M-a sunat cu numar ascuns si a mai pus doi locotenenti de-ai lui de pe site-ul asta sa ma sune si sa ma intrebe daca am S8 la vanzare. Ca la gradinita ????

          • Am 43 de ani. Merci de confirmare. M-a sunat cu numar ascuns si au mai sunat doi care m-au intrebat sfiosi daca vand un S8 , ca cica am anunt pe Olx ?????

          • Nesimțit, măcar dacă ar avea curajul să sune cu număr normal și să discute ca un om civilizat care este în stare să dea socoteală la ce scoate pe gură, oricum mai mult de 15-16 ani nu are putându-se așa

          • Nu are de lucru, eu sunt sigur că e un copil și puteați să fiți tatăl lui la diferența de vârstă dar el nu calculează, vorbește asa ca un derbedeu

          • nu eu sunt "copilul prrost" ce isi postaza nr de telefon si dupa tot el se plange ca il suna diversi
            Ma bucur ca va intelegeti..in general prrostii ce se aseamana se aduna

          • Esti dus, să îți explic, l-am sunat pe Alex Popov și numărul chiar este real iar tu ești un puști cordit, lasă rahaturile astea și vezi ți de treburile tale

          • Acel numar duce catre casuta vocala..pare ca are dreptate cand lumea iti spune ca esti un las ce se ascunde in spatele unui nr ce nu ii apartine sau il tine inchis

          • Suna ma acum. 0721.448.808. SRBSRB m-a sunat cu numar ascuns si a mai pus doi locotenenti de-ai lui de pe site-ul asta sa ma sune si sa ma intrebe daca am S8 la vanzare. Ca la gradinita ????

        • Ia un iPhone 6 Plus si o sa vezi ca e la fel de comic ca Note 1. Doar ca a aparut cu 3 ani dupa Note 1. ? Au copiat o comicărie.

          • Niciun telefon nu are latimea de peste 80mm
            Daca iphone plus ti se pare incomod atunci intelegi de ce note 1 a fost o aberatie si automat dai si tu dreptate

      • "Deci comparația ta demonstrează exact contrariul a ceea ce ai scris."
        Asta este concluzia unui om ce nu intelege un comentariu si deduce el ce vrea

  • Interesant , cum zic ceva de Apple cum sunt dat la report . Dacă ce face Apple nu-i original ce să fac? ?!?! Îi vina mea că ei copiază tot ce văd?

  • Asta e mai rau ca sectantii , e in stare sa iti dea in cap daca zici ceva de rau de Ishit ..phone ma scuzati ! Daca esti asa indragostit cumpara vreo 10 ..dormi in pat cu ele . Iti dai seama ca vb de un telefon pina la urma nu ? Nu stiu cite persoane sunt chiar impresionate de face id ...touch id ..majoritate pe care ii cunosc nici nu folosesc vre un sistem de securitate de blocare a ecranului . Ca sa nu mai zic de performanta dispozitivului vs pretul platit unde Apple nu sta bine deloc .Si din cite am vazut in Romania au inceput sa se mai rareasca Iphone . Pina la urma puneti telefonul unde ii este locul ..e un obiect care sufera imbunatatiri cu timpul ...indiferent ca e ...samsung , iphone sau orice alta marca de telefon . Chiar nu ma intereseaza cine pe cine a copiat !

  • Srb Srb, te văd peste tot mă băiatule, ești mai prost ca noaptea, tu du-te la muncă sau la școală și ocupă-ți timpul pentru că ești prea prost pentru a putea avea acces la internet, lasă-i pe alții mai inteligenți ca tine să își dea cu părerea, eu sunt mai mult ca sigur că tu nu ai niciun iPhone și doar îți dai cu părerea din tutorialele pe care le vezi pe YouTube, spune-mi și mie ce inovații a adus iPhone și ce inovații a adus Samsung în ultimii 10 ani.
    Brandul ăla de rahat Apple încă nu știe cum să pună ecrane QHD pe telefoane și cum să facă sistemul mai intuitiv, nu știu să se adapteze după nevoile oamenilor, au și ei un rahat de face id și gata sunt mari și tari

    • Eu nu am nevoie de munca...am muncit ca sa imi permit sa nu fiu sclav cu job
      Dar imi place cand explodezi si te oftici si incerci sa te afirmi prin texte simple

  • Personajul SRBSRB e un laș care nici macar nu are curaj sa ma sune la telefon, la 07xxxxxxx. M-a sunat cu numar ascuns si a mai pus doi locotenenti de-ai lui de pe site-ul asta sa ma sune si sa ma intrebe daca am S8 la vanzare. Ca la gradinita ????

    • Parca ziceai ca te suna diversi pt nu stiu ce anunturi...deci nr acela ascuns poate sa fie un posibil client ce te suna pt anunturi...
      Tu nici sa gandesti nu poti ...prrostia si domnia se platesc dragule