X

Planeta Saturn: Descoperirea UIMITOARE Anuntata de Astronomi

Planeta Saturn are astazi parte de un anunt privind o descoperire foarte importanta care a fost facuta de catre cercetatori, iar ea vine ca o surpriza foarte mare pentru multi dintre ei. Probabil stiti deja ca langa planeta Saturn exista o luna care are denumirea Titan, iar aceasta este una dintre cele mai importante in viziunea cercetatorilor, ei intentionand sa o exploreze pentru a vedea daca exista cumva posibilitatea de a descoperi si urme de viata.

Planeta Saturn se indeparteaza tot mai mult de luna Titan, sau mai bine zis, luna fuge de planeta cu o viteza ce este de 100 de ori mai mare decat credeau cercetatorii pana acum. Conform descoperirilor acestora, luna Titan s-a fi format mult mai aproape de planeta Saturn decat este in momentul de fata, iar in decursul a 4.5 miliarde de ani s-a indepartat la 1.2 milioane de kilometri, sau de aproape 4 ori distanta dintre Pamant si luna noastra.

Planeta Saturn: Descoperirea UIMITOARE Anuntata de Astronomi

Planeta Saturn va ajunge la un moment dat sa nu mai aiba acea luna in orbita sa, insa avand in vedere ca acest proces este totusi destul de incet, chiar daca e de 100 de ori mai rapid decat se credea, asta nu se va intampla curand. Conform cercetarilor, luna Titan s-ar indeparta de planeta Saturn cu o distanta de 11 centimetri anual, de 3 ori mai mare decat cea la care se indeparteaza luna noastra de Pamant, deci desi fuge, nu o face cu viteza foarte mare acum.

“Acum, zeci de ani de măsurători și calcule au relevat că orbita lui Titan în jurul lui Saturn se extinde – adică luna este din ce în ce mai departe de planetă – cu un ritm de aproximativ 100 de ori mai rapid decât se aștepta. Cercetările sugerează că Titan s-a născut mult mai aproape de Saturn și a migrat până la distanța sa actuală de 1,2 milioane de kilometri (aproximativ 746.000 de mile) de peste 4,5 miliarde de ani.”

Planeta Saturn avea pana recent calculata o distantare a lunii Titan care ar avea loc la o distanta de doar 0.1 centimetri anual, deci vorbim despre o diferenta foarte mare, dar numai procentual. Realitatea este ca luna Titan nu va disparea foarte curand de langa planeta Saturn, ci abia undeva peste cateva miliarde de ani, asta daca pana atunci vor mai exista ambele corpuri cosmice, iar asta pentru ca orice se poate intampla intr-o perioada atat de lunga.

Planeta Saturn mai are cateva luni care o orbiteaza, dar deocamdata cercetatorii n-au informatii cu privire la rata cu care se indeparteaza ele de planeta, ci doar estimari fara cercetari serioase in spate.

This post was last modified on iun. 9, 2020, 7:19 PM 19:19

Disqus Comments Loading...