Misiunea Juno a NASA, aflata in jurul Planetei Jupiter din doua mii saisprezece, continua sa revolutioneze intelegerea gigantului gazos. Desi o defectiune a propulsorului a blocat sonda pe o orbita polara larga, traiectoria ei o poarta, la fiecare cincizeci si trei de zile, in apropierea Planetei Jupiter si a satelitului interior Io. Aceasta frecventa ridicata de survoluri permite echipei sa colecteze imagini si masuratori de o calitate fara precedent, imposibil de obtinut cu observatoare terestre.
Instrumentele JunoCam si Jovian Infrared Aurora Mapper au realizat cea mai detaliata cartografiere a polului nord al Planetei Jupiter. Cercetatorii au descoperit o calota de ceata stratosferica, mai rece cu unsprezece grade Celsius decat atmosfera inconjuratoare, peste care se intind curenti-jet ce depasesc o suta saizeci de kilometri pe ora.
Sub aceasta palarie se invarteste un ciclon central cu diametrul de aproape trei mii de kilometri, inconjurat de opt cicloane satelit. Fiecare dintre aceste furtuni masoara intre doua mii patru sute si doua mii opt sute de kilometri si depaseste ca marime orice uragan terestru.
Fenomenul de grupare al furtunilor este mentinut de asa-numitul efect beta drift, mecanism care impinge fiecare ciclon spre pol, dar il face sa ricoseze atunci cand se apropie prea mult de vecini. “Fortele se comporta ca arcuri elastice care se resping si stabilizeaza intregul ansamblu”, explica Yohai Kaspi, co-cercetator al misiunii.
Pe Pamant, furtunile se dezintegreaza la latitudini inalte din lipsa caldurii si a umezelii. Pe Planeta Jupiter, insa, caldura interna abundenta pastreaza energia necesara si transforma polul nord intr-o sala de biliard atmosferica permanenta.
Departe de aceasta scena meteorologica, Juno si-a indreptat instrumentele spre Io, cel mai vulcanic corp din sistemul solar. In timpul survolului de pe douazeci si sapte decembrie doua mii douazeci si patru, camera navei a surprins cea mai energica eruptie observata vreodata pe satelit.
Cand Juno a revenit pe doi martie doua mii douazeci si cinci, vulcanul era inca activ, aruncand valuri de lava incinsa. Urmatorul survol, planificat pentru sase mai doua mii douazeci si cinci, va trece la doar optzeci si noua de mii de kilometri de suprafata si promite imagini dramatice.
Pentru a intelege sursa eruptiilor, cercetatorii au combinat datele Radiometrului cu Microunde cu imaginile infrarosii JIRAM, obtinand harti termice subterane. Analiza arata fluxuri de magma care nu s-au solidificat sub crusta racita, semn ca interiorul lui Io fierbe continuu.
“Roca topita este prezenta la toate latitudinile si longitudinile, alimentand eruptiile de la suprafata”, subliniaza Shannon Brown de la Jet Propulsion Laboratory. Constatarea ofera prima dovada directa a retelei de lave in adancime si explica longevitatea vulcanismului extrem observat pe acest satelit.
Prin extinderea cunostintelor, misiunea Juno confirma ca Planeta Jupiter si anturajul sau reprezinta un sistem indispensabil pentru intelegerea formarii planetelor gigante. Fiecare trecere a sondei adauga noi capitole in manualele de astronomie si intareste motivatia pentru viitoare misiuni robotice si zboruri cu echipaj. Pana atunci, comunitatea stiintifica asteapta cu nerabdare urmatorul pachet de date, convinsa ca Planeta Jupiter mai ascunde surprize.
