LUNA, satelitul natural al Pamantului, a fost mult timp considerata un corp inert, marcat doar de cratere si campii line. Insa noi cercetari aduc in prim-plan o imagine radical diferita: LUNA ar fi trecut printr-o perioada extraordinara de activitate vulcanica, asemanatoare cu a lunii Io din sistemul lui Jupiter, cel mai vulcanic corp cunoscut.
LUNA, conform unor studiile recente are dezvaluit faptul ca, in urma cu aproximativ 4,35 miliarde de ani, orbita Lunii in jurul Pamantului si influenta gravitatiei Soarelui au creat o „confuzie” orbitala care a generat frictiuni interne capabile sa topeasca roca la scara planetara.
La inceputul existentei sale, LUNA s-a nascut dintr-un cataclism monumental: o protoplaneta de dimensiuni mari a intrat in coliziune cu Pamantul tineresc. Materialul ejectat s-a amestecat si, in urma proceselor de acumulare, a dat nastere a doua corpuri separate: Pamantul si LUNA. La inceput, cele doua corpuri orbitau foarte aproape, apoi LUNA a inceput sa se indeparteze treptat, proces insotit de racirea si solidificarea imensei manti de magmă initiale.
Pe masura ce LUNA se indeparta, gravitatia directa a Soarelui a inceput sa concureze cu forta gravitationala a Pamantului. Desi LUNA era mai indepartata de Soare decat era Pamantul, cele doua atractii actionau aproape egal asupra ei. Rezultatul a fost un comportament orbital instabil.
„LUNA devine cam confuza”, explica planetaristul Francis Nimmo de la Universitatea din California, Santa Cruz. Aceasta „confuzie” s-a tradus prin schimbari continue de traiectorie care au generat maree interne puternice, suficiente pentru a topi materia la scara larga.
Magma astfel produsa a alimentat eruptii continue, nu din munti masivi, ca pe Pamant, ci din fisuri subtiri din crusta. Lava lunara, mult mai fluida decat cea silicatica obisnuita pe Pamant, nu s-a adunat in conuri vulcanice impresionante, ci a patruns prin crusta, umpland cratere si reformand suprafata. Acest proces a resetat suprafata Lunii in urma cu circa 4,35 miliarde de ani, acoperind vechile cratere si stergand urmele formarii timpurii.
Descoperirile Impresionante privind LUNA care au UIMIT Multi Cercetatori
Pentru a releva aceasta perioada intensa de vulcanism, cercetatorii au analizat mostrele aduse de misiunile Apollo, dar si roci obtinute recent de programul chinez Chang’e. Studiile pe baza de zirconii, minerale extrem de rezistente la temperaturi inalte, au fost deosebit de relevante. Zirconii din rocile lunare, desi pot fi resetati prin topire, rezista mai bine decat alte minerale. Astfel, varstele masurate reflecta atat formarea initiala, cat si evenimentele ulterioare de magmatism intens.
Determinarea varstei reale a Lunii ramane o provocare. Metodele bazate pe mostre de roca ofera adesea rezultate variabile, iar zirconii necesita masuratori extrem de precise, posibile abia in ultimele decenii. Combinarea datelor din ambele surse conduce totusi la o varsta estimata la aproximativ 4,35 miliarde de ani. In acelasi timp, constatarile legate de vulcanismul extins sugereaza ca LUNA a avut, pentru zeci de milioane de ani, un „ocean de magmă” activ, comparabil cu Io, transformand suprafata intr-un peisaj molten continuu.
Imaginea Lunii a evoluat spectaculos: de la satelit rece, cu multiple cratere pasive, la un corp in fierbere interioara continua, cu lava fluida ce curgea pe suprafata si umplea adanciturile. Aceasta faza vulcanica a fost determinata de interactiuni gravitationale complexe, generate de orbita inceata si perturbata a Lunii. Efectele au fost comparabile cu mareele intense care astazi creaza vulcanism pe Io, dar intr-o perioada a sistemului solar in care Pamantul si satelitul sau erau mult mai aproape.
In era moderna, studiul mostrelor lunare continua prin misiunile automate, iar in urmatorii ani vor ajunge pe Terra noi fragmente din Chang’e si eventual din programe internationale de explorare umana. Aceste date vor ajuta la confirmarea duratei si intensitatii vulcanismului timpuriu. Pana atunci, conceptul unei LUNI „monstru topit” schimba radical modul in care intelegem formarea si evolutia satelitilor in sistemul solar.
Astfel, astazi nu mai privim LUNA doar ca pe un martor tacut al istoriei Pamantului, ci ca pe un actor dinamic, marcat de energii devastatoare si procese geologice intense. Descoperirea unei LUNI asemanatoare cu Io ne provoaca sa regandim evolutia corpurilor selene si sa exploram mai profund legaturile dintre orbita, gravitatia si magma planetara. LUNA nu este doar un simplu reflectant al luminii solare, ci un laborator natural al vulcanismului din epoca formativa a sistemului nostru solar.
