Ministrul Mediului Anunta Masurile de URGENTA Luate Astazi in Bucuresti

Ministrul Mediului Anunta Masurile URGENTA Luate Astazi Bucuresti
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Un incendiu de proportii a izbucnit in seara zilei de 26 august 2025 in incinta complexului comercial „Dragonul Rosu” din Dobroesti, judetul Ilfov, iar autoritatile de mediu au declansat imediat procedurile de monitorizare pentru a evalua impactul asupra calitatii aerului in Bucuresti si in localitatile invecinate.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anuntat ca institutiile subordonate – Agentia Nationala pentru Mediu si Arii Protejate, Administratia Nationala de Meteorologie RA si Garda Nationala de Mediu – sunt implicate direct in acest proces, utilizand atat reteaua fixa de masuratori, cat si autolaboratoare mobile amplasate in mai multe puncte cheie.

Trei autolaboratoare ANMAP verifica permanent nivelurile de particule in suspensie PM10 si PM2.5, oxizi de azot, benzen, hidrogen sulfurat si amoniac. Un autolaborator al Directiei Judetene de Mediu Bucuresti a fost instalat in zona Fizicienilor – Vitan-Barzesti, cel al DJM Prahova functioneaza in comuna Tunari, iar unitatea DJM Giurgiu a fost amplasata in apropierea CET Progresul.

Potrivit datelor colectate pana in prezent, reteaua nationala a inregistrat valori alarmante ale PM10 in estul si sudul Capitalei, depasind dimineata devreme pragul de 200 µg/m³, in conditii de calm atmosferic.

Ministrul Diana Buzoianu a subliniat ca autoritatile sunt in legatura permanenta cu Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si cu toate institutiile implicate in interventie.

„Monitorizam continuu calitatea aerului cu ajutorul statiilor fixe si al autolaboratoarelor mobile, pentru ca populatia sa fie informata corect si in timp real. Vom publica transparent toate datele disponibile. Prioritatea noastra este protejarea sanatatii oamenilor. Dupa stingerea incendiului, Garda Nationala de Mediu va desfasura un control pentru a stabili cauzele si eventualele responsabilitati legale”, a declarat ministra mediului.

Chiar daca nivelurile de poluare au inceput sa scada dupa primele ore ale diminetii, concentratiile se mentin ridicate in cartiere precum Berceni, Titan si Mihai Bravu – Pod Vacaresti, unde fumul este inca resimtit de localnici. Ministerul Mediului recomanda populatiei sa evite activitatile in aer liber in zonele unde fumul este vizibil sau mirosul este puternic, sa tina ferestrele locuintelor inchise in intervalele cu concentratii crescute si sa fie precauti in special cei cu afectiuni respiratorii, copiii si persoanele in varsta.

Situatia ramane sub supraveghere stricta, iar autoritatile promit ca vor continua sa informeze transparent cetatenii in legatura cu evolutia calitatii aerului, atat in Bucuresti, cat si in localitatile limitrofe. Ministrul Buzoianu a reiterat ca obiectivul principal al institutiilor pe care le coordoneaza este protejarea sanatatii publice, intr-un context in care incendiile de acest tip pot avea consecinte majore asupra mediului si comunitatii.

author avatar
Redactia iDevice.ro