
Ministrul Muncii, Florin Manole, a primit la sediul institutiei o delegatie a Ambasadei Germaniei in Romania, condusa de E.S. Angela Ganninger, ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Republicii Federale Germania. Intalnirea a avut ca tema centrala consolidarea colaborarii romano-germane in domeniul muncii si al politicilor sociale, cu accent pe schimbul de bune practici si pe promovarea unor masuri comune care sa sprijine angajarea si incluziunea sociala.
Dialog pentru politici mai eficiente
Ministrul Muncii afirma ca discutiile dintre oficialii romani si germani s-au axat pe nevoia de a reinnnoi declaratia comuna de intentie si planul de lucru in domeniul pietei muncii si al solidaritatii sociale.
Florin Manole a subliniat ca Romania are nevoie de politici cat mai eficiente pentru integrarea si angajarea tinerilor si a persoanelor vulnerabile, iar experienta Germaniei poate reprezenta un model de urmat.
„Am discutat si sunt interesat de bunele practici din Germania privind ocuparea, pentru ca avem nevoie ca in urmatoarea perioada sa promovam politici cat mai eficiente pentru integrarea si angajarea pe piata muncii, mai ales pentru tineri si pentru persoanele vulnerabile”, a declarat ministrul.
Combaterea traficului de persoane, prioritate asumata
Ministrul Muncii afirma ca un alt punct esential abordat a fost combaterea traficului de persoane. Acesta a amintit ca tema ramane una dintre preocuparile sale majore, avand in vedere experienta de fost presedinte al comisiei parlamentare dedicate acestui domeniu.
„Am vorbit despre reformele pe care le promovam la Ministerul Muncii si, in mod special, despre combaterea traficului de persoane, o tema la care tin si care a ramas intre preocuparile mele”, a subliniat oficialul roman.
Sprijin pentru aderarea Romaniei la ERIAC
Ministrul Muncii explica si ca in cadrul dialogului, s-a discutat si posibilitatea ca Romania sa adere la Institutul European pentru Cultura si Arta Roma (ERIAC), un proiect international lansat in 2017. Ministrul Manole si-a exprimat dorinta ca Romania sa se alature acestui demers, considerand ca ar oferi oportunitati importante pentru comunitatile de etnie roma din tara noastra.
„Nu in ultimul rand, am felicitat-o pe doamna ambasador pentru asociatia Institutul European pentru Cultura si Arta Roma (ERIAC), proiect lansat in 2017 si la care imi doresc ca Romania sa adere”, a precizat acesta.
Aderarea la ERIAC ar putea contribui la promovarea diversitatii culturale, la cresterea incluziunii sociale si la consolidarea imaginii Romaniei ca stat european angajat in sustinerea minoritatilor si in respectarea principiilor egalitatii de sanse si ale nediscriminarii.
Parteneriat strategic romano-german
Ministrul Muncii aduce in atentie importanta dialogului dintre Romania si Germania este amplificata de legaturile economice si sociale puternice dintre cele doua tari.
Germania este cel mai mare partener comercial al Romaniei, absorbind circa 20% din exporturile nationale si fiind principalul investitor strain, cu peste 17 miliarde de euro investiti. Totodata, aproape un milion de romani locuiesc in Germania, reprezentand o comunitate dinamica si bine integrata.
In acest context, ministrul Manole a subliniat ca parteneriatul cu Germania reprezinta un pilon esential pentru dezvoltarea politicilor sociale si pentru consolidarea pietei muncii din Romania. „Temele sociale raman in centrul preocuparilor mele, iar dialogul cu partenerii europeni este esential pentru a construi politici mai bune pentru oameni”, a afirmat acesta.
Intalnirea dintre Florin Manole si Angela Ganninger confirma angajamentul Romaniei de a intari cooperarea cu Germania in domenii cheie pentru cetateni: ocuparea fortei de munca, protectia sociala, combaterea traficului de persoane si incluziunea minoritatilor.
Consolidarea acestui parteneriat bilateral poate aduce beneficii reale atat pentru societatea romaneasca, cat si pentru relatia cu partenerii europeni, confirmand ca dialogul constant si constructiv ramane cheia unor politici sociale moderne si eficiente.