Președintele României, Nicușor Dan, a intrat în sala de dezbateri cu o observație simplă și personală: „încă trăim din bucuria de alaltăieri” după rezultatele din Republica Moldova. De aici a pornit un mesaj despre extinderea Uniunii Europene care a sunat mai puțin ca o lecție și mai mult ca o invitație.
Nicușor Dan spune că o Europă în care, la nord-est și la sud de România, să avem doar vecini membri ai Uniunii. Nu e un vis abstract, a spus el, ci un obiectiv la care România poate contribui cu ceva concret – experiența ei, cu tot cu greșelile făcute înainte și după aderare, transformate între timp în expertiză.
A fost și un moment de onestitate rară în discursul oficial. Privind în urmă, cu două decenii, România „nu era pregătită” în clipa în care a încheiat procesul de aderare, „și cred că nici Bulgaria”. Totuși, decizia politică de a le primi a fost corectă, iar progresul vizibil de azi e cel mai bun argument.
Într-o lume în competiție geopolitică intensă, președintele sugerează că ștacheta pentru țările candidate nu trebuie ridicată până la imposibil. Unele reforme se pot accelera chiar după intrare, dacă există voință și direcție, așa cum s-a întâmplat la București.
Dar de ce nu pun societățile din aceste țări mai multă presiune pe propriile guverne? De ce nu cer mai tare schimbarea? Răspunsul, spune Nicușor Dan, s-ar putea afla chiar în interiorul Uniunii.
Poate că Europa nu mai e atât de competitivă, poate că nu e suficient de flexibilă economic și nu mai atrage cu aceeași forță. Dacă magnetul slăbește, scade și energia civică din jurul lui. E un îndemn la introspecție: înainte de a ridica pretențiile către vecini, UE trebuie să-și regândească puterea de atracție.
A doua temă a coborât discuția din geopolitică în viața de zi cu zi a metropolelor. Relația de putere dintre marile orașe europene și guvernele naționale e „dezechilibrată”. Orașele produc dezvoltare și valoare, dar resursele nu ajung înapoi proporțional.
Nicușor Dan a invocat un episod trăit ca primar al Bucureștiului: rugămintea de a include câteva tramvaie în PNRR, ignorată de autoritățile centrale. „Faptul că eram primarul Bucureștiului pur și simplu nu a contat.” De aici angajamentul de a susține, în Consiliul European, un rol mai puternic pentru asociațiile reprezentative ale orașelor, astfel încât vocea lor să fie auzită când se iau deciziile.
Ultima idee a avut un ton cald, aproape colegial. Între primari există o solidaritate discretă, dar eficientă. Se învață unii de la alții, cum să îmbunătățești transportul public, ce facilități să oferi, cum să faci orașele mai atractive. E o „furăciune” onestă, cum ar spune el, din care câștigă cetățenii. Iar întâlnirile dintre edili sunt, aproape garantat, productive.
Mesajul final s-a întors la extindere și la sprijinul concret pe care România îl promite vecinilor care aspiră la UE. Specialiști formați în timp, mai ales în programarea fondurilor pre și post-aderare, sunt gata să împărtășească lecțiile învățate, inclusiv acelea născute din greșeli.
„Oricând puteți apela la experiența pe care am acumulat-o”, a spus președintele. Într-o frază, Europa dorită de Nicușor Dan e una care își recapătă atractivitatea, își ascultă orașele și își deschide ușile fără să uite că uneori progresul începe abia după ce intri pe ușă.
