Acasă Actualitate România Continuă să Susțină Sistemul Energetic al Ucrainei, spune Ministrul Energiei

România Continuă să Susțină Sistemul Energetic al Ucrainei, spune Ministrul Energiei

România Continuă Să Susțină Sistemul Energetic Al Ucrainei, Spune Ministrul Energiei
România Continuă Să Susțină Sistemul Energetic Al Ucrainei, Spune Ministrul Energiei. Foto: Facebook/ministerul Energiei.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dezvăluie eforturile pe care România le face pentru a ajuta Ucraina în plin război cu Rusia, dar și în contextul în care infrastructura energetică a țării este supusă unor atacuri constante cu care rușii speră să distrugă reziliența poporului ucrainean și a armatei ucrainene, deocamdata faara mult succes.

Ministrul Energiei spune că România își va menține interconectările cu Ucraina în deplină siguranță și că țara nostră va sprijini țara vecină ca parte a rolului pe care îl are în rețeaua europeană ENTSO-E, fără ca românii să fie afectați în vreun fel de acest ajutor oferit de atât de multă vreme.

“Astăzi, pe teren, la granița cu 🇺🇦 Ucraina. Acolo unde lucrurile se văd altfel decât din documente.

În acest context, m-am întâlnit cu Denys Shmyhal, ministrul Energiei din Ucraina, pentru că, indiferent de granițe, conflicte sau vremuri, oamenii trebuie să aibă energie. Simplu. Fără excepții.

Poziția României este una fermă:

  • interconectările România-Ucraina trebuie operate în condiții de maximă siguranță, inclusiv în situații de urgență;
  • România își exercită rolul în rețeaua europeană ENTSO-E, sprijinind Ucraina fără a afecta Sistemul Energetic Național;
  • consumatorii români rămân o prioritate în orice decizie de operare.

Ucraina face eforturi continue pentru a menține funcționarea sistemului energetic în condiții extrem de dificile și pentru a rămâne conectată la rețeaua europeană. Cooperarea regională și coordonarea tehnică sunt esențiale pentru stabilitate, de ambele părți ale graniței.

De aceea, am adus la aceeași masă și Transelectrica, prin colegul meu Ștefăniță Munteanu, pentru a aborda punctual subiectele privind continuitatea și echilibrul rețelei, inclusiv fluxurile transfrontaliere. Alături de mine s-a aflat și domnul deputat Eugen Bejinariu.

România ajută. Responsabil, cu infrastructură care funcționează și cu atenție permanentă la propria securitate energetică.” a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.