Ilie Bolojan a ales să nu transforme subiectul Acordului Mercosur într-un duel de declarații politice și a intrat direct în miezul moțiunii despre acordul comercial dintre Uniunea Europeană și țările Mercosur, pe care o consideră construită pe premise greșite. În lectura sa, textul moțiunii nu doar că fixează o vină imaginară, dar sugerează și un scenariu în care semnatarii ar fi descoperit acordul abia în momentul în care UE a anunțat finalizarea negocierilor.
Ilie Bolojan susține că această narațiune ignoră deliberat realitățile cunoscute de ani de zile și funcționează mai degrabă ca un exercițiu de critică fără soluții, în linie cu ceea ce descrie drept o atitudine recurentă a semnatarilor.
Ilie Bolojan pune accent pe dimensiunea temporală, acordul Mercosur nu este o surpriză, ci un proces lung, început chiar înainte ca România să devină stat membru al Uniunii Europene. Pentru publicul care urmărește doar momentele de vârf ale politicii europene, acest detaliu poate schimba cadrul discuției, nu vorbim despre o decizie apărută peste noapte, ci despre unul dintre cele mai ample acorduri comerciale din lume, discutat și rafinat în timp.
Ilie Bolojan consideră că, în loc să se discute onest despre ce poate câștiga și ce poate pierde România, moțiunea se sprijină pe o imagine simplificată, în care țara ar fi condamnată să fie un simplu vagon de marfă tras de locomotiva europeană.
Pentru a contracara această metaforă, Ilie Bolojan invocă un episod concret, anul 2019, când România a deținut președinția rotativă a Consiliului European. În acea perioadă, spune el, România nu a stat pe margine, ci a fost implicată în mod direct în pregătirea a trei runde de negocieri derulate în jumătatea de an a mandatului. O vreme, România a fost în cabina locomotivei, nu în coadă. Ilie Bolojan insistă că vorbim despre un fapt consumat cu aproximativ șapte ani în urmă, iar reacția publică de atunci este, în viziunea sa, un indicator relevant, nu a existat o îngrijorare vizibilă și nici o dezbatere intensă despre dacă tratatul ajută sau încurcă.
Dincolo de polemică, Ilie Bolojan își nuanțează poziția și admite că acordul este, în esență, un tratat economic cu două fețe, la fel ca multe decizii majore, riscuri și oportunități. Linia pe care o propune este una de management, nu de slogan, să fie gestionate riscurile și maximizate oportunitățile. În acest cadru, Ilie Bolojan spune că înțelege rezervele venite dinspre portofoliul Ministerului Agriculturii, tocmai pentru că agricultura este domeniul cel mai expus atunci când piețele se deschid treptat către competiție externă. Avertismentul lui nu merge spre dramatizare, ci spre pragmatism, riscurile există, trebuie tratate ca atare.
În același timp, Ilie Bolojan afirmă că România a căutat și a obținut, pe finalul anului trecut și la începutul acestui an, câteva pârghii suplimentare de control, introduse pe ultima sută de metri. Scopul acestor mecanisme, în interpretarea sa, este protejarea pieței europene în momentul în care aceasta se va deschide pentru țările Mercosur. Ilie Bolojan sugerează astfel că discuția reală nu este despre panică sau blocaj, ci despre instrumente concrete și condiții care pot atenua șocurile și pot crea un cadru predictibil.
Un alt punct cheie este ritmul, Ilie Bolojan subliniază că deschiderea nu se produce brusc, ci pe o durată estimată de 10–15 ani. Această fereastră lungă, spune el, oferă timp pentru adaptare, politici de sprijin și calibrări în funcție de efecte. În logica lui, tocmai aici ar trebui să se concentreze energia publică, pe măsuri care reduc vulnerabilitățile și cresc competitivitatea, nu pe scenarii construite pe premisa că România nu a știut sau nu a avut niciodată un rol.
Ilie Bolojan își bazează intervenția pe ideea că moțiunea despre Mercosur pornește de la o poveste incompletă și convenabilă politic, ignorând istoria negocierilor și implicarea României în momente-cheie. Mesajul său final este unul de echilibru, acordul nu este nici salvare automată, nici catastrofă garantată, ci un test de guvernare economică, în care succesul depinde de cât de bine sunt gestionate riscurile și valorificate oportunitățile, pe parcursul unei tranziții de ani, nu de zile.
