Ilie Bolojan transmite un mesaj de încredere, susținând că România a trecut de perioada dificilă și că următorul pas este menținerea disciplinei bugetare, fără a bloca relansarea. În viziunea sa, reducerea cheltuielilor statului trebuie să continue, iar un pachet de relansare și măsuri de simplificare ar trebui adoptate rapid, astfel încât, din 2027 încolo, revenirea să fie stabilă și fără probleme.
Ilie Bolojan își ancorează optimismul în ceea ce numește capacitatea țării și forța economiei românești, argumentând că perioada grea poate fi depășită într-un termen scurt dacă ajustările sunt făcute coerent și cu efecte limitate în timp. Mesajul este unul de direcție, corecții acum, pentru o economie așezată pe baze sănătoase ulterior.
Ilie Bolojan descrie momentul actual ca o trecere peste o etapă complicată, dar avertizează că partea esențială abia începe, reducerea cheltuielilor statului, plus un pachet de relansare și măsuri de simplificare. În logica sa, corecțiile pe domenii strategice nu sunt opționale, ci condiția pentru ca economia să se refacă fără șocuri prelungite, în special după 2027.
Ilie Bolojan punctează că, oriunde s-au făcut corecții ale deficitelor bugetare, a existat un efect de contracție economică. Cheia, spune el, este ca această contracție să nu se transforme într-un blocaj pe termen lung. Mesajul lasă loc unei realități incomode, ajustarea doare, dar este gestionabilă dacă este calibrată și dacă are o finalitate clară.
Ilie Bolojan leagă revenirea de o reechilibrare economică prin scăderea importurilor și creșterea exporturilor. În acest scenariu, indicatorii se aliniază treptat, iar ajustările fiscal-bugetare devin parte a unei stabilizări mai ample. Tonul este pragmatic, economia se poate „așeza”, dar numai dacă schimbările au consecvență și nu sunt întrerupte la primul val de nemulțumire.
Ilie Bolojan include reducerea ratei inflației în tabloul revenirii, sugerând că, împreună cu ceilalți indicatori, aceasta poate împinge economia într-o zonă predictibilă, în care corecțiile nu mai produc instabilitate în lanț. Mesajul său urmărește să mute discuția de la panică la ritm, efecte acum, beneficii după.
Ilie Bolojan abordează direct dezechilibrele dintre rural și urban și problema distribuției medicilor. El susține că, dacă formarea medicală este asigurată integral de stat, inclusiv studiile la buget și rezidențiatul plătit, trebuie să existe o obligație față de țară, câțiva ani de muncă în România, doi, trei, patru sau cinci. În logica sa, aplicarea practică ar reduce pierderile de personal și ar permite direcționarea medicilor acolo unde este nevoie, inclusiv în ruralul mai îndepărtat și în urbanul mic.
Ilie Bolojan cere o legătură între sumele defalcate transferate către bugetele locale și gradul de încasare al impozitelor. În opinia sa, este anormal ca, după ce pachetul creează posibilități de creștere a colectării, să nu existe o corelație între banii primiți de la bugetul de stat și performanța administrației locale. Tot aici, Ilie Bolojan insistă că reducerile nu sunt făcute „cu barda”, ci țin cont de populație, responsabilități și realitățile localităților mici. Exemplul propus, partajarea unor funcționari între comune alăturate, inclusiv cu jumătate de normă, pentru servicii similare la costuri mai mici.
Ilie Bolojan propune un pachet de măsuri care combină austeritatea calibrată cu reforme de funcționare, cheltuieli mai mici, reguli mai simple, corecții strategice și stimulente de performanță în administrația locală. Mesajul său central este că efectele dure pot fi temporare, iar revenirea devine plauzibilă dacă statul își disciplinează costurile, își repară mecanismele și își păstrează resursa umană acolo unde sistemul are cele mai mari goluri.
