Ministrul Muncii, Florin Manole, transmite că statul nu-și mai permite haosul din administrarea bunurilor publice, de la clădiri și terenuri până la active necorporale, care trebuie folosite strict în interes public. Mesajul său, formulat în contextul unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului României privind administrarea și transferul unor bunuri din domeniul public, pleacă de la o realitate practică, atunci când evidența e incompletă și controlul e slab, apar litigii, pierderi și riscuri pentru buget.
Ministrul Muncii subliniază că patrimoniul de stat este o resursă strategică esențială pentru dezvoltare durabilă și pentru funcționarea instituțiilor publice, cu un impact direct asupra continuității serviciilor către cetățeni. În această logică, nu este vorba doar despre acte și inventare, ci despre capacitatea statului de a păstra valoarea bunurilor și de a evita degradarea, pierderea sau înstrăinarea nejustificată.
Ministrul Muncii definește clar miza, patrimoniul de stat înseamnă ansamblul bunurilor mobile și imobile, corporale și necorporale, aflate în proprietatea publică sau privată a statului, destinate interesului public general. În termeni simpli, sunt activele care susțin instituțiile, serviciile și proiectele care trebuie să rămână funcționale indiferent de ciclurile politice sau de presiuni economice.
Ministrul Muncii insistă că administrarea trebuie făcută conform destinației legale a bunurilor. Asta înseamnă utilizare eficientă, fără improvizații, fără blocaje birocratice și fără situații în care clădirile se degradează din lipsă de decizie sau, mai grav, dispar din circuitul public prin înstrăinări nejustificate.
Ministrul Muncii avertizează că lipsa măsurilor adecvate de evidență, control și protecție poate produce efecte în lanț: litigii, pierderi financiare și prejudicii aduse bugetului de stat. În esență, dacă statul nu știe exact ce are, unde are și cine răspunde, costurile apar inevitabil, fie prin procese, fie prin reparații tardive, fie prin blocarea unor investiții.
Ministrul Muncii leagă această abordare de respectarea cadrului legal privind proprietatea publică și de diminuarea riscurilor economice și juridice. Practic, ordonanța de urgență este prezentată ca o soluție de protecție: clarifică regimul, reduce zonele gri și împinge administrația către o disciplină care menține valoarea bunurilor și le face utilizabile în interes public.
Ministrul Muncii aduce în prim-plan un exemplu cu impact social direct: taberele școlare și centrele de agrement. În viziunea sa, o abordare integrată a acestora creează beneficii pe termen lung și permite o administrare mai eficientă și mai rapidă a resurselor, prin valorificarea optimă a patrimoniului existent.
Ministrul Muncii indică și direcția de utilizare: facilitarea dezvoltării de programe sportive, stimularea turismului pentru tineret și promovarea unui stil de viață sănătos. Mesajul implicit este că bunurile statului nu trebuie să rămână doar în inventare, ci să fie puse în funcțiune, cu rezultate măsurabile pentru comunități și pentru tineri.
Ministrul Muncii precizează mecanismul central al proiectului: bunurile imobile care nu au fost preluate pe bază de protocol de predare-primire, conform prevederilor legale invocate, urmează să fie date în administrare Agenției Naționale pentru Sport, instituție publică în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, pentru activitățile specifice domeniului sportului.
Ministrul Muncii mai notează că aceste bunuri rămân supuse regimului juridic de drept comun privind exercitarea dreptului de proprietate publică a statului și sunt incluse în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public. Cu alte cuvinte, transferul de administrare nu schimbă proprietarul, ci stabilește cine gestionează efectiv bunurile și în ce scop.
Ministrul Muncii își construiește argumentul în jurul unei idei simple: fără o administrare riguroasă a patrimoniului, statul pierde bani, timp și capacitate de a livra servicii publice. Prin ordonanța de urgență, el justifică intervenția rapidă ca un răspuns la disfuncționalitățile create de lipsa predării conform legislației, în special în zona taberelor școlare și a centrelor de agrement. În final, miza este deblocarea administrării și transformarea patrimoniului dintr-un risc într-un instrument activ pentru interes public.
