
Franța a anunțat măsuri de urgență pentru Spania după invazia din Ceuta, ministrul de interne Laurent Nuñez, afirmând că anterior a fost deja hotărâtă o întărire a forțelor de ordine care se află la granița dintre cele două țări, mai exact, numărul de politiști de frontieră, sau polițiști naționali, care patrulează granița a fost crescut de nu mai puțin de 3 ori.
Franța spune acum că numărul forțelor de ordine care vor proteja granițele va fi crescut de 5 ori față de normal, adică aproape dublu față de decizia anterioară de creștere a efectivelor, fiind crescută inclusiv supravegherea aeriană cu drone a zonelor de graniță, pentru a fi reduse și mai mult intrările ilegale care afectează țara de ani și ani de zile.
Franța va trimite și 3 aeronave suplimentare ale poliției de frontieră pentru a supraveghea mai intens granițele cu Spania, iar în trenurile care circulă între cele două țări vor exista mai mulți polițiști, fiind posibil inclusiv ca numărul efectivelor să mai crească dacă este necesar, dar e posibil ca Spania să controleze situația mult mai bine până atunci.
”Ca răspuns la situația din Ceuta și în conformitate cu solicitarea Președintelui Republicii, au fost desfășurate întăriri la granița cu Spania: Începând de vineri, pe lângă resursele deja desfășurate zilnic, întăririle au fost triplate, fiind mobilizați 184 de ofițeri de poliție și fiind sporită supravegherea cu drone.
Începând de mâine, aceste întăriri vor fi cvintuplate, ajungând la un total de 334 de ofițeri de poliție și jandarmi, pe lângă personalul obișnuit. Supravegherea aeriană va fi, de asemenea, consolidată prin desfășurarea a trei aeronave ale Poliției de Frontieră. În plus, patrulele în trenuri vor fi sporite de-a lungul liniei feroviare franco-spaniole. Desfășurarea va fi intensificată, după cum este necesar.” a declarat Laurent Nuñez, ministrul de interne francez.







