Ministrul Educatiei le transmite elevilor si profesorilor din Romania 2 anunturi noi de ultima ora, despre care ei ar trebui sa stie acum, iar asta pentru ca Ligia Deca vorbeste in primul rand despre participarea sa la Conferinta Generala UNESCO si ceea ce a fost facut in cadrul sectiunii de Dialog la nivel inalt. Ministrul Educatiei vorbeste deasemenea inclusiv despre participarea la Conferinta ANPCDEFP, explicand mai jos de ce prezenta sa acolo este extrem de importanta pentru sistemul educational din Romania, care are nevoie de foarte multe imbunatatiri pentru viitor. "Ultima mea intervenție de la Conferința Generală UNESCO a fost în cadrul secțiunii de Dialog la nivel înalt pe tema educației pentru pace. În contextul războiului și al amplificării conflictelor și a violenței, în fața crizei climatice globale, avem nevoie ca promovarea păcii, a înțelegerii, a cooperării, precum și a principiilor dezvoltării durabile să reprezinte o prioritate a educației. Odată cu implementarea reformelor din noile legi ale educației. Ne propunem să întărim cultivarea acestor valori și principii în sistemul de educație din România. În acest sens, Comisia Națională a României pentru UNESCO a inițiat o colaborare cu unele state, precum Germania, Polonia, Republica Moldova și Franța, pentru a susține activități...
Acasă Ministrul Educatiei: 2 Noi Anunturi de ULTIMA ORA Transmise pentru Elevii si Profesorii din Romania Ministrul Educatiei 2 Noi Anunturi ULTIMA ORA Transmise Elevii Profesorii Romania








