Germania confirma prin Olaf Scholz o serie de noi masuri foarte importante, pe care statul le ia in perioada urmatoare, iar aderarea Romaniei la Schengen poate fi afectata de implementarea lor, pentru ca vor continua controale la granitele dintre statele care fac parte din sistem, ceva ce nu ar trebui sa se intample, in mod normal, dar practica este una extinsa acum, din pacate. Germania pune in aplicare aceste masuri acum, pentru ca numarul migrantilor care continua sa ajunga pe teritoriul tarii ramane ridicat si este nevoie de implementarea unor masuri de protectie menite sa protejeze mai bine tara impotriva migratiei ilegale, in plus Olaf Scholz dorind si procesarea cererilor de azil in tari terte, cat se poate de curand. Germania nu este singura tara din Spatiul Schengen care a decis sa impuna controale la granitele sale, chiar daca sistemul in sine nu a fost gandit pentru a functiona intr-un asemenea mod, insa situatia actuala privind migratia impune modificari pentru modul in care functioneaza totul, iar aderarea Romaniei poate fi intarziata din cauza evenimentelor actuale din UE. "Aceste controale la frontierele interne vor fi menținute. Statele germane afectate și poliția federală lucrează strâns împreună pentru a combate contrabanda și imigrația...
Acasă Germania: Olaf Schoz Confirma Noi Masuri de ULTIMA ORA, Ce se Intampla cu Aderarea Romaniei la Schengen Germania Olaf Schoz Confirma Noi Masuri ULTIMA ORA Intampla Aderarea Romaniei Schengen








